Tuesday

O noua zi in Paradis

M-am plictisit de a-mi cere scuze de fiecare data cand imi pierd mintile pe undeva, de fiecare data cand incep sa functionez aiurea ca un aparat de casa stricat sau caruia i se termina bateriile si incepe sa scoata sunete ciudate…m-am plictisit de latura mea dramatica si toate formele pe care aceasta o ia, dar oricat m-as ascunde, oricat as intoarce oglinda si oricat as creste volumul muzicii tot mai sunt zile de acest fel…zile in care ma vad si ma aud… si in acelasi timp zile in care nimeni nu e dispus sa ma auda sau sa ma vada, zile in care problemele mele existentiale nu pot impovara pe nimeni altcineva…
Si-l pot numi n.f.,n.f.h.,n.f.h.h., p.m.s., m.s. sau oricum altcumva, o pot numi nebunie sau drama, nevoie de pastile sau socializare, sau pur si simpu nevoia de a nu urla fara ecou…il/o pot numi oricum dar asta nu face starea mai putin prezenta… sau o pot aseza in cuvinte, o pot romantiza pana la infinit si inapoi, o pot rationaliza si judeca la cald sau rece, pot stoarce pana nu mai ramane nicio urma din tot ce a fost…dar nici asta nu o face sa dispara…caci ceva e diferit…de data asta e fara piese triste, e fara filme lacrimogene, fara poezii sau citate relevante, de data asta e cu o carte de medicina, cu o tigara si o cafea si fara interlocutori…de data asta e liniste si de data asta linistea pare mai tacuta decat orice drama scrisa de altii inaintea mea…de data asta e altfel…de data asta nu e o coloana sonora, de data asta nu sunt lumini rosii in retrovizore, de data asta nu am motive sa fug...de data asta cer altceva, vreau altceva, astept altceva...

Poate imi este putin dor de complicatii, de o poveste pierduta de sub control, de ceva ce nu tine de mine, de cineva ce nu este al meu, poate-mi e dor de o poveste uitata printre randurile interminabile, o cale de scapare, o evadare din rutina...poate-mi e dor sa-mi placa ceva, sa visez la ceva ce gaseste efortul meu a fi inutil, poate mi-e dor de o urma de umanitate pe care-am pierdut-o alegand acest drum...Poate ca singuratatea ma seaca mai mult decat orice conflict, poate ca vreau totul sa se intample intr-un ritm ceva mai lent, poate ca nu vreau sa fiu secata prea repede si poate ca aceasta cale aleasa nu e tocmai ceea ce pot indura...

Dar...am ales asta...am ales sa ma tarasc in timp ce lumea se teleporteaza, am ales sa nu am nimic, sa nu vreau nimic, sa nu-mi doresc nimic, sa nu astept nimic...am ales si ma vad astazi in spatele deciziilor luate...prea mica, tematoare si totusi increzatoare in oportunitatile ce vor aparea si pe care le voi observa...