Don’t cry for all the nights I couldn’t rest my eyes, don’t cry for all the tears I’ve shed, don’t cry for all I plead for, don’t cry for what I’ve waited for, don’t cry for what I gave, don’t cry for me…
I’ve loved it all, I’ve loved them all…with all my intimacy issues, with all the space I just can’t manage to keep between, with all the drama, all the fantasies, all the good and all the bad…I’ve loved it all…and do so still…
I’ve been so wrong so many times I can no longer recognize what’s right…I’ve been so off so many times I can no longer turn myself on…and I’ve been lost, and lonely, and afraid, and scared…and can no longer shake the feeling this is how I’ll always be…
But loved it all…loved the endless run, loved the shimmering nights, the pain, the laughter, those eyes, that kiss, that morning, that day…I’ve loved it all…it made me who I am today…
It made me less…nothing…But it made me…me!
Another year will now begin, another year and too much things will have to change…change all of them, change all of me…Another year and things I have to choose…choose losing, choose leaving behind, choose to leave, choose to love, choose to gain, choose to pay, choose the silence, choose the day, choose to show the me I fear to fragile…
I’ve loved them all…and they can hurt, ignore, manipulate, and lie…
And all I never got to do…is love myself…respect, and plan, and touch, and reach, and win, and lie, and cheat, and steal, and take, and never got to do a thing…or be more bold...
Just a few years and to much or enough alone time to fill a library with books…
Thursday
Monday
Wednesday
Reddi – Perfect
Reddi – Perfect
Every mornin’ i'm struggling
Tryin’ to figure out where I fit in
It doesn’t make much sense
But after all it is
Look in the mirror and see my face
But something always seams out of place
As my reflection just runs away from me
If only I could dig deep inside
If only I could fly twice as high
If only I could be free
If only I could just give it time
If only I could learn from my life
I would see I’m happy with me
And I’ll be perfect, perfect
I’m gonna get it right
I’ll be perfect…perfect
In the next life
I’ll be perfect, perfect
I’m gonna get it right
Perfect…in the next life
I know you might criticize
And maybe even fantasize
About what I’d be like…if I were different
I don’t really think that is fare
But most people out there don’t care
I gotta make it up as I go…along
If only I could dig deep inside
If only I could fly twice as high
If only I could be free
If only I could just give it time
If only I could just realize
I would see I’m were I should be
And I’ll be perfect, perfect
I’m gonna get it right
I’ll be perfect…perfect
In the next life
I’ll be perfect, perfect
I’m gonna get it right
Perfect…in the next life
I’ve struggled hard
To come this far
Perfection I may not be
But I will always, always be me
So I’l be perfect, perfect
I’m gonna get it right
I’ll be perfect, perfect
In the next life
I’ll be perfect, perfect
I’m gonna get it right
I’ll be perfect…
I’ll be perfect…
I’m gonna get it right
I’ll be perfect in the next life
I’ll be perfect (if only I could give it time)
I’ll be perfect (if only I could get it right)
I’ll be perfect…in the next life…
Every mornin’ i'm struggling
Tryin’ to figure out where I fit in
It doesn’t make much sense
But after all it is
Look in the mirror and see my face
But something always seams out of place
As my reflection just runs away from me
If only I could dig deep inside
If only I could fly twice as high
If only I could be free
If only I could just give it time
If only I could learn from my life
I would see I’m happy with me
And I’ll be perfect, perfect
I’m gonna get it right
I’ll be perfect…perfect
In the next life
I’ll be perfect, perfect
I’m gonna get it right
Perfect…in the next life
I know you might criticize
And maybe even fantasize
About what I’d be like…if I were different
I don’t really think that is fare
But most people out there don’t care
I gotta make it up as I go…along
If only I could dig deep inside
If only I could fly twice as high
If only I could be free
If only I could just give it time
If only I could just realize
I would see I’m were I should be
And I’ll be perfect, perfect
I’m gonna get it right
I’ll be perfect…perfect
In the next life
I’ll be perfect, perfect
I’m gonna get it right
Perfect…in the next life
I’ve struggled hard
To come this far
Perfection I may not be
But I will always, always be me
So I’l be perfect, perfect
I’m gonna get it right
I’ll be perfect, perfect
In the next life
I’ll be perfect, perfect
I’m gonna get it right
I’ll be perfect…
I’ll be perfect…
I’m gonna get it right
I’ll be perfect in the next life
I’ll be perfect (if only I could give it time)
I’ll be perfect (if only I could get it right)
I’ll be perfect…in the next life…
Thursday
Dear Diary,
I read a book!
You can stop applauding!
I honestly can and do read…sometimes…
Anyway…I read a book…and agreed with something…get a grip and stay still for what I’m about to post:
I’ve heard that when one wrights in a diary, they are secretly hoping that it will someday be read and appreciated by others. But have you actually ever read anyone’s diary? I doubt it, because they are unreadable. If life is a meal, then diaries are the toilets in witch we shit out its vile remnants. They are litanies of complaints, grandiosity, and self-pity. There’s always the occasional happy entry, but they tend to be more beef. If my experience is any guide, the vary act of sitting alone in a room writing…flues misery! If you are happy you probably don’t have time to write for long periods because you’re somewhere barbecuing or having sex or whatever…Regardless of the tone of the entries, what diaries never contain is an interesting story, what people actually like to read!
I believe that diary entries are not written to be read. They're written to be written and then to be put in a drawer, eventually to be discovered by one's grandchild after one's death. At which point the kid will say, "Wow, I cannot wait to learn more about my grandparent by reading her diary entries, I bet they are fascinating." At that juncture, the grandchild will put the old diary in a box and go off to live her own life of self-created drama and, finally, will set pen to paper of her own diary, thinking she's commemorating the great drama of her life, when in reality she's recording only the most boring aspects of it. Unvisited tombstones, unread diaries, and erased video-game high-score rankings are three of the most potent symbols of mankind's pathetic and fruitless attempts at immortality. Not to be negative.
Ultimately, diaries are to writing what masturbation is to sex. The thoughts and fantasies that go through one's mind wind up in a tangible form, either on a sheet of paper or a sheet on your bed, and they should be quietly disposed of.
I should say that I'm mostly talking about the diaries of teenage girls. Teenage boys' diaries are different. They tend to read thusly:Dear Diary:I've been feeling so--oh, oops, look at this, I'm writing in a diary. So I guess that settles it: I'm gay. Thanks, Diary!
I tried writing my first diary entry as an actual grown-up, with an appropriately adult sense of perspective and balance.Needless to say, the exercise proved my theory: It's impossible to write a good diary entry. There's no storytelling in the whatsoever.
I began to get depressed. I strive to be a healthy, self-aware, fully actualized woman, and it seemed to me that reading what I wrote as a child was a critical step along the path to understanding myself. But there was just no fucking way I could read that garbage. Life is too short to be immersed in drab, repetitive prose that goes nowhere.
But unreadable prose is not the most shameful result of keeping a diary. It's also an extended lesson in becoming a stalker. Little girls spend their childhood composing countless passionate letters to a recipient who never once writes them back.
etc...next tine...
You can stop applauding!
I honestly can and do read…sometimes…
Anyway…I read a book…and agreed with something…get a grip and stay still for what I’m about to post:
I’ve heard that when one wrights in a diary, they are secretly hoping that it will someday be read and appreciated by others. But have you actually ever read anyone’s diary? I doubt it, because they are unreadable. If life is a meal, then diaries are the toilets in witch we shit out its vile remnants. They are litanies of complaints, grandiosity, and self-pity. There’s always the occasional happy entry, but they tend to be more beef. If my experience is any guide, the vary act of sitting alone in a room writing…flues misery! If you are happy you probably don’t have time to write for long periods because you’re somewhere barbecuing or having sex or whatever…Regardless of the tone of the entries, what diaries never contain is an interesting story, what people actually like to read!
I believe that diary entries are not written to be read. They're written to be written and then to be put in a drawer, eventually to be discovered by one's grandchild after one's death. At which point the kid will say, "Wow, I cannot wait to learn more about my grandparent by reading her diary entries, I bet they are fascinating." At that juncture, the grandchild will put the old diary in a box and go off to live her own life of self-created drama and, finally, will set pen to paper of her own diary, thinking she's commemorating the great drama of her life, when in reality she's recording only the most boring aspects of it. Unvisited tombstones, unread diaries, and erased video-game high-score rankings are three of the most potent symbols of mankind's pathetic and fruitless attempts at immortality. Not to be negative.
Ultimately, diaries are to writing what masturbation is to sex. The thoughts and fantasies that go through one's mind wind up in a tangible form, either on a sheet of paper or a sheet on your bed, and they should be quietly disposed of.
I should say that I'm mostly talking about the diaries of teenage girls. Teenage boys' diaries are different. They tend to read thusly:Dear Diary:I've been feeling so--oh, oops, look at this, I'm writing in a diary. So I guess that settles it: I'm gay. Thanks, Diary!
I tried writing my first diary entry as an actual grown-up, with an appropriately adult sense of perspective and balance.Needless to say, the exercise proved my theory: It's impossible to write a good diary entry. There's no storytelling in the whatsoever.
I began to get depressed. I strive to be a healthy, self-aware, fully actualized woman, and it seemed to me that reading what I wrote as a child was a critical step along the path to understanding myself. But there was just no fucking way I could read that garbage. Life is too short to be immersed in drab, repetitive prose that goes nowhere.
But unreadable prose is not the most shameful result of keeping a diary. It's also an extended lesson in becoming a stalker. Little girls spend their childhood composing countless passionate letters to a recipient who never once writes them back.
etc...next tine...
Friday
Subiectiv
Si iata-ne aici...iata-ne cautand flori in campul plin de maracini, iata-ne selectand printre buruieni pe cele ce ne-ar putea face viata mai frumoasa...iata-ne azi aici... Iata-ne desfigurandu-ne inimile in cautarea "ceva"-ului ce va aduce fericirea, iata-ne implorand mai mult, iata-ne furand din "buzunarele" goale, iata-ne alergand printre contradictii, iata-ne parafrazand ceea ce am ajuns a asculta si vedea, iata-ne uitand ca viata e un cerc si directiile pe care le luam ne pot duce acolo unde am mai fost...iata-ne azi tot aici...
Poate perceptia mea e putin diferita...si totusi viata asa cu o vad eu a fie...nu reuseste sa se intample... Dar privind cu ingaduinta...poate nu am facut altceva decat sa fim din nou copii, nimic altceva decat sa facem greseli pe care le-am prevazut, sa ne jucam irosindu-ne energia, sa imprumutam jucariile pe care nu le vom mai primi inapoi, sa stricam jucariile in liniste sau sa privim neputinciosi cum ceilalti le strica ...
Si iata-ne azi aici...presupunand prea mult, cantarim prea multe...pana si aerul respirat...iata-ne incapabili sa explicam desi vorbim prea mult, iata-ne incapabili sa spunem adevarul desi suntem sinceri, iata-ne ascunzand prea multe lucruri de noi insine...din teama,rusine sau dorinta de a uita, iata-ne ascultandu-ne inimile ce bat prea repede fara rost si nume...
Iata-ne la o varsta la care cunoastem limbajul, o varsta la care putine cuvinte ne sunt necunoscute, iata-ne trecand prin ani in care am rostit prea multe, in prea multe feluri asa cum simteam sau asa cum consideram a fi adecvat...iata-ne dupa toate acestea cum cautam prea mult timp ce sa spunem, cum
Iata-ne asezati confortabil in pat, iata-ne arzand si luand pastile cu pumnul, iata-ne gasindu-ne in situatii nu prea vechi, iata-ne ascultandu-ne vocile, iata-ne rememorand, iata-ne tacand si intreband... Cand anume a trecut tot acest timp? Cand anume s-au intamplat toate astea? Can anume ne-am intors aici?
What a beautiful mess, this is
It's like taking a guess when the only answer is "Yes"
Through, timeless words and priceless pictures
We'll fly like birds not of this earth
And tides they turn and hearts disfigure
But that's no concern when we're wounded together
And we, tore our dresses and stained our shirts
But its nice today. Oh the way it was so worth it.
You've got the best of both worlds
You're the kind of girl who can take down a man,
And lift him back up again
You are strong but you're needy,
Humble but you're greedy
And based on your body language,
And shoddy cursive I've been reading
Your style is quite selective,though your mind is rather reckless
Well I guess it just suggeststhat this is just what happiness is
Hey, what a beautiful mess this is
It's like picking up trash in dresses
Well it kind of hurts when the kind of words you write
Kind of turn themselves into knives
And don't mind my nerve you could call it fiction
But I like being submerged in your contradictions dear'
Cause here we are, here we are
Although you were biased I love your advice
Your comebacks they're quick
And probably have to do with your insecurities
There's no shame in being crazy,
Depending on how you take these
Words I'm paraphrasing this relationship we're staging
And what a beautiful mess, yes it is
It's like picking up trash in dresses
Well it kind of hurts when the kind of words you say
Kind of turn themselves into blades
Cause here, here we are,
Here we areHere we are [x7]
We're still here
Poate perceptia mea e putin diferita...si totusi viata asa cu o vad eu a fie...nu reuseste sa se intample... Dar privind cu ingaduinta...poate nu am facut altceva decat sa fim din nou copii, nimic altceva decat sa facem greseli pe care le-am prevazut, sa ne jucam irosindu-ne energia, sa imprumutam jucariile pe care nu le vom mai primi inapoi, sa stricam jucariile in liniste sau sa privim neputinciosi cum ceilalti le strica ...
Si iata-ne azi aici...presupunand prea mult, cantarim prea multe...pana si aerul respirat...iata-ne incapabili sa explicam desi vorbim prea mult, iata-ne incapabili sa spunem adevarul desi suntem sinceri, iata-ne ascunzand prea multe lucruri de noi insine...din teama,rusine sau dorinta de a uita, iata-ne ascultandu-ne inimile ce bat prea repede fara rost si nume...
Iata-ne la o varsta la care cunoastem limbajul, o varsta la care putine cuvinte ne sunt necunoscute, iata-ne trecand prin ani in care am rostit prea multe, in prea multe feluri asa cum simteam sau asa cum consideram a fi adecvat...iata-ne dupa toate acestea cum cautam prea mult timp ce sa spunem, cum
Iata-ne asezati confortabil in pat, iata-ne arzand si luand pastile cu pumnul, iata-ne gasindu-ne in situatii nu prea vechi, iata-ne ascultandu-ne vocile, iata-ne rememorand, iata-ne tacand si intreband... Cand anume a trecut tot acest timp? Cand anume s-au intamplat toate astea? Can anume ne-am intors aici?
What a beautiful mess, this is
It's like taking a guess when the only answer is "Yes"
Through, timeless words and priceless pictures
We'll fly like birds not of this earth
And tides they turn and hearts disfigure
But that's no concern when we're wounded together
And we, tore our dresses and stained our shirts
But its nice today. Oh the way it was so worth it.
You've got the best of both worlds
You're the kind of girl who can take down a man,
And lift him back up again
You are strong but you're needy,
Humble but you're greedy
And based on your body language,
And shoddy cursive I've been reading
Your style is quite selective,though your mind is rather reckless
Well I guess it just suggeststhat this is just what happiness is
Hey, what a beautiful mess this is
It's like picking up trash in dresses
Well it kind of hurts when the kind of words you write
Kind of turn themselves into knives
And don't mind my nerve you could call it fiction
But I like being submerged in your contradictions dear'
Cause here we are, here we are
Although you were biased I love your advice
Your comebacks they're quick
And probably have to do with your insecurities
There's no shame in being crazy,
Depending on how you take these
Words I'm paraphrasing this relationship we're staging
And what a beautiful mess, yes it is
It's like picking up trash in dresses
Well it kind of hurts when the kind of words you say
Kind of turn themselves into blades
Cause here, here we are,
Here we areHere we are [x7]
We're still here
Sunday
Fara persoana I singular
Fara persoana I singular...fata persoana a-II-a singular, impersonal si simplu...
Cateodata e prea devreme, ceteodata nu exista omul potrivit la locul potrivit, cateodata nu exista timpul potrivit, cateodata e prea tarziu. Cateodata nu este necesara decat o clipa, o pornire aproximativ animalica ce imita "vocea" asteptata, cateodata lucurile sunt prea fragile pentru a fi atinse, cateodata totul e prea instabil. Cateodata distanta e prea mare si cateodata singura varianta este sa o maresti...
Cateodata cineva nu poate purta suferinta fericirii altora...cateodata e imposibil.
Cateodata e prea devreme, ceteodata nu exista omul potrivit la locul potrivit, cateodata nu exista timpul potrivit, cateodata e prea tarziu. Cateodata nu este necesara decat o clipa, o pornire aproximativ animalica ce imita "vocea" asteptata, cateodata lucurile sunt prea fragile pentru a fi atinse, cateodata totul e prea instabil. Cateodata distanta e prea mare si cateodata singura varianta este sa o maresti...
Cateodata cineva nu poate purta suferinta fericirii altora...cateodata e imposibil.
Saturday
Once upon a september
Nu am un piedestal de pe care sa pot cadea, nu sunt la o inaltime ce mi-ar fi fatala...si totusi tama de penibil ma tine departe de viata. Prea multe ganduri insirate pe prea multe pagini, prea multe replici,situatii si scenarii fictive nu-mi permit sa ma bucur de realitate...mintea mea nu tace niciodata...desi in sufletul meu ceva a tacut. A existat o clipa scurta, nesemnificativa si imposibi de localizat in timp si spatiu, o clipa in care am ales sa ma inchid in spatele unor gratii, in spatele unei imagini, in spatele unui comportament ce nu lasa loc de mai mult. A existat un moment in care m-am pedepsit sa nu-mi doresc mai mult, sa nu vreau mai mult, sa nu cer mai mult, iar in acel moment am pierdut si ceea ce poate nu aveam de castigat. Am ales sa ma pierd printre minciunile si vaicarelile interminabile, printre "nevoile" mele imaginare, printre prea multe cuvinte insirate pe prea multe seri cu prea multi oameni, am ales sa fiu eu aia care "n'are", care mereu vrea ceva si m-am complacut in situatia asta pe care inca o mentin vie...pana ce am cazut in penibilul de care ma temeam.
Nu stiu ce vreau, nu stiu ce anume sa cer, ce anume sa-ti cer, nu stiu daca am loc sa-ti cer ceva, daca am dreptul, sau daca la capatul celalat sti ca esti tu...tot ceea ce stiu este ca nu ma pot detasa atat incat sa pot duce suferinta fericirii tale trecatoare, tot ceea ce stiu este ca nu-ti pot oferi jumatati de masura, tot ceea ce stiu este ca e nu sunt programata sa functionez asa. Si nu stiu ce ti-as putea oferi sau poate nu-ti pot oferi nimic pentru ca nu mai stiu ce inseamna sa oferi sau poate nu-ti pot oferi nimic caci mi-este teama de tine, de mine-cea care am ajuns sa fiu,- de zidul de care m-as putea izbi, de interpretari, de rautatea ta gratuita, si poate-mi nu pot trece peste convingerile pe care le am...ca nu exista loc de mai mult, de distanta mica pe care eu o cer...ci doar ai inca un loc in pat la inca o ora din zi.
Am asteptat mult timp macar o "voce" si cand ea a venit am ales ceva ce nu am stiut sa explic, am ales singura optiune pe care vedeam a o avea, am ales desi nu stiam si inca nu stiu ce este exact ceea ce vreau. As fi vrut sa tac si sa neg orice implicare, as fi vrut sa primeze ideea ca nu faci altceva decat sa rostesti cuvintele necesare pentru a-ti atinge scopul...dar oricat de mult ar fi "urlat" acea idee in capul meu...nu am putut sa raman tacuta, nu am putut sa traiesc cu frustrarea ca am avut odata ocazia sa iti vorbesc asa cum n-am sa o mai fac...
Dar stiu...stiu ca ti-as cere ceea ce nu ai de oferit sau stiu ca ti-as cere ceea ce nu-mi ai de oferit
Nu stiu ce vreau, nu stiu ce anume sa cer, ce anume sa-ti cer, nu stiu daca am loc sa-ti cer ceva, daca am dreptul, sau daca la capatul celalat sti ca esti tu...tot ceea ce stiu este ca nu ma pot detasa atat incat sa pot duce suferinta fericirii tale trecatoare, tot ceea ce stiu este ca nu-ti pot oferi jumatati de masura, tot ceea ce stiu este ca e nu sunt programata sa functionez asa. Si nu stiu ce ti-as putea oferi sau poate nu-ti pot oferi nimic pentru ca nu mai stiu ce inseamna sa oferi sau poate nu-ti pot oferi nimic caci mi-este teama de tine, de mine-cea care am ajuns sa fiu,- de zidul de care m-as putea izbi, de interpretari, de rautatea ta gratuita, si poate-mi nu pot trece peste convingerile pe care le am...ca nu exista loc de mai mult, de distanta mica pe care eu o cer...ci doar ai inca un loc in pat la inca o ora din zi.
Am asteptat mult timp macar o "voce" si cand ea a venit am ales ceva ce nu am stiut sa explic, am ales singura optiune pe care vedeam a o avea, am ales desi nu stiam si inca nu stiu ce este exact ceea ce vreau. As fi vrut sa tac si sa neg orice implicare, as fi vrut sa primeze ideea ca nu faci altceva decat sa rostesti cuvintele necesare pentru a-ti atinge scopul...dar oricat de mult ar fi "urlat" acea idee in capul meu...nu am putut sa raman tacuta, nu am putut sa traiesc cu frustrarea ca am avut odata ocazia sa iti vorbesc asa cum n-am sa o mai fac...
Dar stiu...stiu ca ti-as cere ceea ce nu ai de oferit sau stiu ca ti-as cere ceea ce nu-mi ai de oferit
Wednesday
These feelings won't go away
Do not disturb...my state of mind!
Caut sa plec din "realitatea" in care am lucruri de facut, din "realitatea" in care am responsabilitati, caut sa gasesc intelesuri "profunde", caut detalii pentru a-mi schimba viata...
Si...imi ingadui sa ma pierd intr-o continua cautare pentru ca sunt intr-un loc din care nu stiu cum sa evadez si nici nu stiu daca-mi doresc scaparea.
Si...observ ca peisajul nu se schimba dar sunt rostite cuvinte mari, ma aud rostind "niciodata", ma vad "uitand" propriile idei sau planuri, ma vad cautand un alt "ceva" ce nu voi reusi sa gasesc.
Si...exista o explicatie, pentru toate exista un motiv, motivul invocat de mine este neschimbat, am aceeasi justificare de prea mult timp...observand lipsa unui raspuns, nimeni nu este raspunsul meu si exista mai multe sanse sa fiu nevoita sa rezolv o cu totul alta ecuatie, cu alte formule ce calcul inventate de altii.
Si...a incetat sa mai fie o senzatie ciudata, a incetat sa mai fie dureros, a incetat candva, pe parcurs, s-a stins ceva, s-a aprins altceva, s-a pierdut ceva, dar cautarea a fost amanata.
Si...e greu de urmarit ceea ce e in capul meu, e greu de pus pe foaie sau in ordine cronologica, si singurul aspect pozitiv tine de faptul ca acum totul e tolerabil.
Si...inca ma mai tem, dar teama e diferita...acum imi este teama de o "vindecare", care ar fi moartea a tot ceea ce sunt in clipa de fata.
Si...atunci cand vor exista raporturi normale, cand nu vor mai exista tulburari misterioase, atunci faptele vor parea prea putin interesante...
Caut sa ii descopar, sa ne descopar, sa ma descopar, ii caut, ne caut si ma caut in fiecare cuvant rostit si-n fiecare expresie faciala; caut sa inteleg si invat sa traiesc cu toate lucrurile pe care ajung sa le cunosc.
Si...traiesc, respir, ma hranesc, dorm, ma trezesc...
Delirand
"Everything you say can and will be used against at any time!"
Si in aceasta situatie despre ce dracu sa mai vorbesti? Sa te apuci sa porti discutii despre vreme, situatia economica a tarii, tipologii umane, fizica, istorie sau geografie? Sau sa taci si sa te faci ca nu intelegi?
Poti sa porti o dicutie superficiala, te poti transforma intr-o persoana superficiala incapabila sa inteleaga ce se intampla in jurul sau, poti sa devi un om matur si responsabil care nu sta sa filozofeze ci doar priveste cat se poate de practic…sau in fine.
Poate e timpul sa te maturizezi, sa nu mai faci compromisuri de dragul motivelor ciudate nascocite de mintea ta bolnava, poate poti selecta oamenii ce intra si ies din viata ta, poti incerca sa mergi pe drumul pe care consideri ca-l meriti sau care consideri ca-ti este menit.
Poate e timpul sa-ti asumi ceea ce faci, poate e timpul sa te tratezi caci poate exista un tratament, un cocktail de medicamente adecvat pentru psihoza ta, sau poate ar trebui sa te calmezi si sa-ti vezi de viata asa cum sti tu sa o traiesti. Poate e timpul sa nu te mai justifici, sa pastrezi pentru tine tot ceea ce ai avea de spus, poate e timpul sa inveti ce inseamna sa fi discret, poate ca a venit clipa in care trebuie sa inveti sa fi adult ,si daca nu iti cer prea mult, si responsabil.
Poate ca nu detin raspunsuri la multe din intrebarile pe care le am, poate ca nu voi sti niciodata sa-mi raspund la anumite intrebari, poate duc lipsa de ceva-ul necesar…poate ca mi-am pierdut mintile pe undeva.
Poate poate…prea mult “poate”, aberez doar pentru ca imi place sa ma invart in jurul cozii, aberez pentru ca asa fac au fata, aberez pentru ca asa fac eu ordine in tot ceea ce-mi trece prin cap. Postez pentru ca imi da impresia ca tot ceea ce spun are un ecou, postez pentru ca Word-ul nu ma mai satisface, postez pentru ca aberez si simt nevoia sa ma confrunt cu rusinea de a-mi deschide sufletul inca o data, postez pentru ca poate rusinea ma va face sa invat sa tac...de maine …
Nu mai sti ce inseamna sa fi obiectiv, nu mai sti ce e real, sti numai ceea ce simti si privesti totul prin prisma catorva senzatii ciudate pe care le traiesti. Nu sti cand a fost ultima data cand te-ai hotarat sa faci ceva, nu sti daca sti ce inseamna sa fi horatat, nu sti daca ti-ai pus in aplicare un singur plan, nu sti daca ai urmat pana la capat macar una din caile pe care ai pornit.
In fine…delirez aici cu mine! Delirez pentru ca m-am saturat de compromisuri ce nu ma satisfac, m-am saturat de priviri pe care nu le inteleg, m-am saturat de cuvinte pe care nu le cred, m-am saturat sa fiu nebuna care-si pune sufletul pe tava doar ca sa-l vada devorat de toti, m-am saturat sa fiu masochista…M-am saturat sa spun ca m-am saturat si sa nu fac nimic!
Asta imi va fi ultima postare, asta va fi ultima data cand mai deschid fereastra pentru a ma arunca, asta e ultima data cand mai ofer un “close-up”, nu pentru ca nu as mai putea ci pentru ca nu mai pot suporta tot ceea ce implica fiecare pas pe care il urmez.
Ma consoleaza si ma sperie faptul ca nu trebuie sa raspund in fata nimanui pentru nimic ci doar in fata mea, doar eu sunt cea care taie si spanzura, care condamna sau iarta…doar eu sunt in masura sa comentez ceva ce ma priveste numai pe mine….Da! Probabil ca sunt cea mai “stricata” dintre toti, probabil ma aflu undeva la granita dintre semi-realitate si LSM, probabil ca mi-am schimbat planurile de atat de multe ori incat nici nu mai stiu ce planuri sa urmez, probabil ca m-am indragostit de atat de multe chipuri ce nu s-au potrivit cu scheletul pentru care erau menite, probabil ca sunt mai “fucked up” decat imi dau seama…dar nu stiu daca sau cum sa vreau sa fiu normala intr-o lume plina de oameni normali ca ei!
In fine…delirezi! Delirezi pentru ca ceea ce vezi in oglinda nu e ceea ce vad si cei din jurul tau, poate oglinda aia filtreaza, poate oglinda aia nu are urechi sa te asculte, poate oglinda aia nu te vede atunci cand esti “disperata” pe care toata lumea o percepe…Delirezi pentru ca mai ai timp de pierdut, delirezi pentru ca vrei sa-ti cunosti fiecare detaliu ce tine de tine, delirezi pentru ca nu ai depasit faza in care iti testezi limitele si nervii, delirezi pentru ca inveti si acum, atat de tarziu, care sunt butoanele pe care trebuie sa-ti apesi. Delirezi pentru ca te sperie faptul ca singuratatea nu te mai sperie, delirezi pentru ca vrei sa nu fie asa, delirezi pentru ca nu vrei sa crezi ca te-ai blocat intr-o stare ce nu va face altceva decat sa te limiteze, delirezi pentru ca simti nevoia sa faci o drama din asta. Delirezi pentru ca nu ai probleme reale, delirezi pentru ca incerci sa le creezi, delirezi pentru ca ai vrea sa mai existe ceva ce te atinge, delirezi pentru ca ai vrea sa mai ai incredere, sa mai ai rabdare, sa mai ai sperante. Delirezi pentru ca visele tale s-au modificat si pentru ca-ti e teama ca schimbarea asta e ireversibila, delirezi pentru ca nu mai esti cine ai fost.
Lucrurile s-au schimbat, tu te-ai schimbat, remarcile cu privirea la lipsa fericirii tale au ajuns sa vina dintr-un automatism ciudat, te-ai schimbat si nu mai simti niciun gol atunci cand rostesti ca nu ai sau ca vrei, te-ai schimbat si lucrurile s-au schimbat, situatiile s-au schimbat.
Ai plecat, ai uitat, te-ai intors si ai gasit ca nu ai puterea sau vointa sa modifici ceea ce nu e asa cum iti doresti, te-ai intors si ti-ai dat seama ca pentru multe lucruri este prea tarziu, situatiile sunt prea ciudate, iar nimicul tau e mult prea complicat pentru a suporta modificari.
Niciodata nu reusesc sa termin ce am de spus asa cum niciodata nu pot sa-mi reduc gandurile la tacere, in mintea mea ceva nu tace niciodata si se trezeste o usoara parere de rau atunci cand vad ca ceva a tacut in sufletul meu. Sunt prea egoista pentru a „duce suferinta in schimbul fericirii altora” si sunt prea egoista pentru a cere ceea ce nu sunt sigura ca inca mai doresc, sunt prea egoista pentru a mai cere ceva fie si doar un siplu gand strain in care sa ma regasesc. Pictez de azi un nou tablou, unul in care va fi putin mai dificil sa se explice ce gen de actiuni sunt corelate cu paleta de culori folosita, pictez putin mai roz, din lipsa de timp sau spatiu caci aici nu voi mai lasa loc de interpretari gresite.
O noua noapte scaldata in detaliile stilului romantic ce si-au pierdut farmecul, o noua noapte in care ochi mei se inchid doar pentru a putea vedea chipurile ce-mi inunda visele.
E prea tarziu pentru mine si e prea tarziu acum, las nisipul din sticla aia cu forma ciudata sa cada si ma ascult cum tac.
Somn usor! Ramai cu bine...caci eu nu voi mai aseza aici niciun cuvant...
Si in aceasta situatie despre ce dracu sa mai vorbesti? Sa te apuci sa porti discutii despre vreme, situatia economica a tarii, tipologii umane, fizica, istorie sau geografie? Sau sa taci si sa te faci ca nu intelegi?
Poti sa porti o dicutie superficiala, te poti transforma intr-o persoana superficiala incapabila sa inteleaga ce se intampla in jurul sau, poti sa devi un om matur si responsabil care nu sta sa filozofeze ci doar priveste cat se poate de practic…sau in fine.
Poate e timpul sa te maturizezi, sa nu mai faci compromisuri de dragul motivelor ciudate nascocite de mintea ta bolnava, poate poti selecta oamenii ce intra si ies din viata ta, poti incerca sa mergi pe drumul pe care consideri ca-l meriti sau care consideri ca-ti este menit.
Poate e timpul sa-ti asumi ceea ce faci, poate e timpul sa te tratezi caci poate exista un tratament, un cocktail de medicamente adecvat pentru psihoza ta, sau poate ar trebui sa te calmezi si sa-ti vezi de viata asa cum sti tu sa o traiesti. Poate e timpul sa nu te mai justifici, sa pastrezi pentru tine tot ceea ce ai avea de spus, poate e timpul sa inveti ce inseamna sa fi discret, poate ca a venit clipa in care trebuie sa inveti sa fi adult ,si daca nu iti cer prea mult, si responsabil.
Poate ca nu detin raspunsuri la multe din intrebarile pe care le am, poate ca nu voi sti niciodata sa-mi raspund la anumite intrebari, poate duc lipsa de ceva-ul necesar…poate ca mi-am pierdut mintile pe undeva.
Poate poate…prea mult “poate”, aberez doar pentru ca imi place sa ma invart in jurul cozii, aberez pentru ca asa fac au fata, aberez pentru ca asa fac eu ordine in tot ceea ce-mi trece prin cap. Postez pentru ca imi da impresia ca tot ceea ce spun are un ecou, postez pentru ca Word-ul nu ma mai satisface, postez pentru ca aberez si simt nevoia sa ma confrunt cu rusinea de a-mi deschide sufletul inca o data, postez pentru ca poate rusinea ma va face sa invat sa tac...de maine …
Nu mai sti ce inseamna sa fi obiectiv, nu mai sti ce e real, sti numai ceea ce simti si privesti totul prin prisma catorva senzatii ciudate pe care le traiesti. Nu sti cand a fost ultima data cand te-ai hotarat sa faci ceva, nu sti daca sti ce inseamna sa fi horatat, nu sti daca ti-ai pus in aplicare un singur plan, nu sti daca ai urmat pana la capat macar una din caile pe care ai pornit.
In fine…delirez aici cu mine! Delirez pentru ca m-am saturat de compromisuri ce nu ma satisfac, m-am saturat de priviri pe care nu le inteleg, m-am saturat de cuvinte pe care nu le cred, m-am saturat sa fiu nebuna care-si pune sufletul pe tava doar ca sa-l vada devorat de toti, m-am saturat sa fiu masochista…M-am saturat sa spun ca m-am saturat si sa nu fac nimic!
Asta imi va fi ultima postare, asta va fi ultima data cand mai deschid fereastra pentru a ma arunca, asta e ultima data cand mai ofer un “close-up”, nu pentru ca nu as mai putea ci pentru ca nu mai pot suporta tot ceea ce implica fiecare pas pe care il urmez.
Ma consoleaza si ma sperie faptul ca nu trebuie sa raspund in fata nimanui pentru nimic ci doar in fata mea, doar eu sunt cea care taie si spanzura, care condamna sau iarta…doar eu sunt in masura sa comentez ceva ce ma priveste numai pe mine….Da! Probabil ca sunt cea mai “stricata” dintre toti, probabil ma aflu undeva la granita dintre semi-realitate si LSM, probabil ca mi-am schimbat planurile de atat de multe ori incat nici nu mai stiu ce planuri sa urmez, probabil ca m-am indragostit de atat de multe chipuri ce nu s-au potrivit cu scheletul pentru care erau menite, probabil ca sunt mai “fucked up” decat imi dau seama…dar nu stiu daca sau cum sa vreau sa fiu normala intr-o lume plina de oameni normali ca ei!
In fine…delirezi! Delirezi pentru ca ceea ce vezi in oglinda nu e ceea ce vad si cei din jurul tau, poate oglinda aia filtreaza, poate oglinda aia nu are urechi sa te asculte, poate oglinda aia nu te vede atunci cand esti “disperata” pe care toata lumea o percepe…Delirezi pentru ca mai ai timp de pierdut, delirezi pentru ca vrei sa-ti cunosti fiecare detaliu ce tine de tine, delirezi pentru ca nu ai depasit faza in care iti testezi limitele si nervii, delirezi pentru ca inveti si acum, atat de tarziu, care sunt butoanele pe care trebuie sa-ti apesi. Delirezi pentru ca te sperie faptul ca singuratatea nu te mai sperie, delirezi pentru ca vrei sa nu fie asa, delirezi pentru ca nu vrei sa crezi ca te-ai blocat intr-o stare ce nu va face altceva decat sa te limiteze, delirezi pentru ca simti nevoia sa faci o drama din asta. Delirezi pentru ca nu ai probleme reale, delirezi pentru ca incerci sa le creezi, delirezi pentru ca ai vrea sa mai existe ceva ce te atinge, delirezi pentru ca ai vrea sa mai ai incredere, sa mai ai rabdare, sa mai ai sperante. Delirezi pentru ca visele tale s-au modificat si pentru ca-ti e teama ca schimbarea asta e ireversibila, delirezi pentru ca nu mai esti cine ai fost.
Lucrurile s-au schimbat, tu te-ai schimbat, remarcile cu privirea la lipsa fericirii tale au ajuns sa vina dintr-un automatism ciudat, te-ai schimbat si nu mai simti niciun gol atunci cand rostesti ca nu ai sau ca vrei, te-ai schimbat si lucrurile s-au schimbat, situatiile s-au schimbat.
Ai plecat, ai uitat, te-ai intors si ai gasit ca nu ai puterea sau vointa sa modifici ceea ce nu e asa cum iti doresti, te-ai intors si ti-ai dat seama ca pentru multe lucruri este prea tarziu, situatiile sunt prea ciudate, iar nimicul tau e mult prea complicat pentru a suporta modificari.
Niciodata nu reusesc sa termin ce am de spus asa cum niciodata nu pot sa-mi reduc gandurile la tacere, in mintea mea ceva nu tace niciodata si se trezeste o usoara parere de rau atunci cand vad ca ceva a tacut in sufletul meu. Sunt prea egoista pentru a „duce suferinta in schimbul fericirii altora” si sunt prea egoista pentru a cere ceea ce nu sunt sigura ca inca mai doresc, sunt prea egoista pentru a mai cere ceva fie si doar un siplu gand strain in care sa ma regasesc. Pictez de azi un nou tablou, unul in care va fi putin mai dificil sa se explice ce gen de actiuni sunt corelate cu paleta de culori folosita, pictez putin mai roz, din lipsa de timp sau spatiu caci aici nu voi mai lasa loc de interpretari gresite.
O noua noapte scaldata in detaliile stilului romantic ce si-au pierdut farmecul, o noua noapte in care ochi mei se inchid doar pentru a putea vedea chipurile ce-mi inunda visele.
E prea tarziu pentru mine si e prea tarziu acum, las nisipul din sticla aia cu forma ciudata sa cada si ma ascult cum tac.
Somn usor! Ramai cu bine...caci eu nu voi mai aseza aici niciun cuvant...
Saturday
Inca nu te stiu...
"Poate, probabil … ce rost si cu ce pret?
As fi vrut ca in aste ultime “voci” sa nu ma regasesc. As fi vrut sa nu fiu nevoit sa spun “te inteleg”. As fi vrut sa stiu ca sunt probabil singurul care simte plenitudinea golului. Ma obisnuisem sa cred ca sunt poate cel ce trebuie sa duca suferinta in schimbul fericirii altora. Ma doare pana si inchinarea pe care ti-am supus-o, stiind ca undeva mai exista un cineva incatusat in setea de iubire si cu atat mai mult doare stiind ca acel cineva esti tu. Acel cineva in gandurile caruia ma regaseam si parca disparea o apasare cand iti contemplam curajul de a spune lucruri pe care mintea mea nu stie sa le dezlege. Am asteptat cu infrigurarea nerabdarii macar o “voce” … si cand ea a venit a cazut ca o apasare peste suflet cu tot cu brazdele lacrimii. Nu e nici repros si nici dezamagire … e doar un soi de durere ca nu pot duce si suferinta fericirii tale. As fi vrut sa tac, insa in fiecare rasarit sau apus as fi fost calcat de frustrarea ca nu ti-am spus toate astea. Poate te-ai fi asteptat sa-ti spun lucruri de genul “trebuie sa” sau “ar fi mai bine daca”. Poate ca te-am dezamagit nefacand asta insa eu am pierdut demult pariul cu viata, si se pare ca am cazut si examenul “fericire”. Am invatat doar sa tac si la fel ca tine sa ma supun linistii si sa dau la o parte reguli, legi sau lectii despre viata. Mi-e sete de iubire, de zambet, de sarut, de imbratisari, de fericire. Simt toate astea si nu stiu cum sa-ti spun sa faci ca sa le ai. Poate ca cei mai multi iti vor spune sa speri. As face la fel insa nu stiu cum. Nu stiu sa sper … nu cunosc speranta … pentru mine a murit undeva demult in alte vremuri in care orice inceput isi avea rostul. Regret cu toata fiinta mea ca singurul lucru pe care il pot spune e … “nu stiu”. Stiu doar sa tac si sa astept."
As fi vrut ca in aste ultime “voci” sa nu ma regasesc. As fi vrut sa nu fiu nevoit sa spun “te inteleg”. As fi vrut sa stiu ca sunt probabil singurul care simte plenitudinea golului. Ma obisnuisem sa cred ca sunt poate cel ce trebuie sa duca suferinta in schimbul fericirii altora. Ma doare pana si inchinarea pe care ti-am supus-o, stiind ca undeva mai exista un cineva incatusat in setea de iubire si cu atat mai mult doare stiind ca acel cineva esti tu. Acel cineva in gandurile caruia ma regaseam si parca disparea o apasare cand iti contemplam curajul de a spune lucruri pe care mintea mea nu stie sa le dezlege. Am asteptat cu infrigurarea nerabdarii macar o “voce” … si cand ea a venit a cazut ca o apasare peste suflet cu tot cu brazdele lacrimii. Nu e nici repros si nici dezamagire … e doar un soi de durere ca nu pot duce si suferinta fericirii tale. As fi vrut sa tac, insa in fiecare rasarit sau apus as fi fost calcat de frustrarea ca nu ti-am spus toate astea. Poate te-ai fi asteptat sa-ti spun lucruri de genul “trebuie sa” sau “ar fi mai bine daca”. Poate ca te-am dezamagit nefacand asta insa eu am pierdut demult pariul cu viata, si se pare ca am cazut si examenul “fericire”. Am invatat doar sa tac si la fel ca tine sa ma supun linistii si sa dau la o parte reguli, legi sau lectii despre viata. Mi-e sete de iubire, de zambet, de sarut, de imbratisari, de fericire. Simt toate astea si nu stiu cum sa-ti spun sa faci ca sa le ai. Poate ca cei mai multi iti vor spune sa speri. As face la fel insa nu stiu cum. Nu stiu sa sper … nu cunosc speranta … pentru mine a murit undeva demult in alte vremuri in care orice inceput isi avea rostul. Regret cu toata fiinta mea ca singurul lucru pe care il pot spune e … “nu stiu”. Stiu doar sa tac si sa astept."
Tuesday
Em i ti oo
Hmmm...tic tac...
O luna, doua, trei...
Iar aici?
Nu chiar...
Putin mai departe, putin mai batran, putin mai singur, putin mai tacut, putin mai rezervat, putin mai departe, putin mai singur.
Trecut-au file, carti, randuri, trecut-au ore si zile, trecut-au nopti linistite, trecut-au clipe, trecut-au idei asa cum s-au si nascut...trecut-au anii mei...
Si iar aici?
Nu chiar...
Acelas pat, aceas ecran, aceleasi taste, aceleasi versuri, acelas corp...alt eu.
S-a facut oridine? S-au linistit lucrurile? S-a oprit planeta?
Nu chiar...
Nu s-a intamplat decat sa faci acelas lucru pe care il faci de cand te sti...
Si nu chiar...
Ordine in viata? Ordine in ganduri si planuri?
Nu chiar...dar poate ca ma aflu pe drumul corect cunoscand raspunsul corect...sau nu chiar...
Nu stiu nici acum sa spun ceea ce este, nu stiu sa fac altceva decat sa spun ceea ce simt si cred, nu pot nici azi sa fiu obiectiva, nu pot nici azi...sau nu chiar...
Unde sunt?
Nu am nici cea mai vaga idee...
Pare o incapere in care totul e aranjat de mine cu sau fara prea multa imaginatie, cu sau fara prea multa determinare, cu sau fara prea mult simt artistic...cu sau fara voia mea...
Unde am fost?
Tot aici...nu am plecat niciodata, in 5 ani nu s-a schimbat nimic...De unde sau de ce 5 ani? Pentru ca atat vede el...pentru ca atat a trecut, pentru ca va trebui sa treaca mai mult pentru a putea continua ceva...
Ce s-a intamplat?
Nimic, nimic niciodata, nimic nici o clipa, nimic ce pot povesti, nimic ce-mi amintesc, nimic ce vreau sa-mi amintesc, nimic ce-mi place, nimic din ce-mi doream...
Cum ramane cu magia vietii?
Care magie?
Cum ramane cu cele cateva planuri pe care inca le mai am?
Dracu stie...!!
Dracu stie ce cai mai aleg, ce alegeri, ce planuri, ce orice ar mai fi...
De cate ori?
Niciodata...
O singura data...
De cate ori poti iubi? Cate chipuri si cate cuvinte? Prea multe!
M-ai iubit?! Permite-mi sa nu te mai cred...
Te-am iubit? Nu stiu...esti atat de departe, e totul atat de departe incat nu-mi mai amintesc...
Mai pot sa iubesc?
Imi doresc in fiecare zi sa mai cred asta, sper in fiecare zi sa mai pot...sper in fiecare zi sa vina acea zi in care imi mai permit mie asta, in care mai permit unui om sa ma impresioneze, visez in fecare zi la o zi in care sa am rabdarea sa mai ascult, sa nu ma mai uit la "monstrii" mei ascunsi sub pat, o zi in care sa nu ma obsedeze "monstrii" lui, o zi cu soare, o dimineata oarecare...
De ce?
Pentru ca totul ar fi mult prea tragic sau trist daca am iubi o singura data...
Pastreaza speranta ca ma voi intoarce la tine, traieste cu ce impresii isi doreste mintea ta bolnava de phihopat...viseaza la ce vrea sufletul tau, culca-te langa ea si gandeste-te la mine, gandeste-te daca nu era poate mai bine in locul pe care l-ai ars...
Si eu?
Si eu stau, vand zambete pe complimente si replici amuzante, vand bucati din sufletul meu pe cuvinte...
Si eu?
Si eu mai privesc locul acela ars, ma mai gandesc la tine cautandu-te in linistea fiecarei zi de Mai...dar asta e tot ce mai fac...asta e singura forma in care te mai am...in care te mai vreau...o scurta frumoasa si oribila amintire...
Si eu?
Si eu am ars atunci, nu numai "noi"...
Si acum?
Si acum niciodata inapoi caci nu ti-ai batut joc de mine ci m-ai ucis ca pe-o javra raioasa, niciodata de unde am plecat!!
O luna, doua, trei...
Iar aici?
Nu chiar...
Putin mai departe, putin mai batran, putin mai singur, putin mai tacut, putin mai rezervat, putin mai departe, putin mai singur.
Trecut-au file, carti, randuri, trecut-au ore si zile, trecut-au nopti linistite, trecut-au clipe, trecut-au idei asa cum s-au si nascut...trecut-au anii mei...
Si iar aici?
Nu chiar...
Acelas pat, aceas ecran, aceleasi taste, aceleasi versuri, acelas corp...alt eu.
S-a facut oridine? S-au linistit lucrurile? S-a oprit planeta?
Nu chiar...
Nu s-a intamplat decat sa faci acelas lucru pe care il faci de cand te sti...
Si nu chiar...
Ordine in viata? Ordine in ganduri si planuri?
Nu chiar...dar poate ca ma aflu pe drumul corect cunoscand raspunsul corect...sau nu chiar...
Nu stiu nici acum sa spun ceea ce este, nu stiu sa fac altceva decat sa spun ceea ce simt si cred, nu pot nici azi sa fiu obiectiva, nu pot nici azi...sau nu chiar...
Unde sunt?
Nu am nici cea mai vaga idee...
Pare o incapere in care totul e aranjat de mine cu sau fara prea multa imaginatie, cu sau fara prea multa determinare, cu sau fara prea mult simt artistic...cu sau fara voia mea...
Unde am fost?
Tot aici...nu am plecat niciodata, in 5 ani nu s-a schimbat nimic...De unde sau de ce 5 ani? Pentru ca atat vede el...pentru ca atat a trecut, pentru ca va trebui sa treaca mai mult pentru a putea continua ceva...
Ce s-a intamplat?
Nimic, nimic niciodata, nimic nici o clipa, nimic ce pot povesti, nimic ce-mi amintesc, nimic ce vreau sa-mi amintesc, nimic ce-mi place, nimic din ce-mi doream...
Cum ramane cu magia vietii?
Care magie?
Cum ramane cu cele cateva planuri pe care inca le mai am?
Dracu stie...!!
Dracu stie ce cai mai aleg, ce alegeri, ce planuri, ce orice ar mai fi...
De cate ori?
Niciodata...
O singura data...
De cate ori poti iubi? Cate chipuri si cate cuvinte? Prea multe!
M-ai iubit?! Permite-mi sa nu te mai cred...
Te-am iubit? Nu stiu...esti atat de departe, e totul atat de departe incat nu-mi mai amintesc...
Mai pot sa iubesc?
Imi doresc in fiecare zi sa mai cred asta, sper in fiecare zi sa mai pot...sper in fiecare zi sa vina acea zi in care imi mai permit mie asta, in care mai permit unui om sa ma impresioneze, visez in fecare zi la o zi in care sa am rabdarea sa mai ascult, sa nu ma mai uit la "monstrii" mei ascunsi sub pat, o zi in care sa nu ma obsedeze "monstrii" lui, o zi cu soare, o dimineata oarecare...
De ce?
Pentru ca totul ar fi mult prea tragic sau trist daca am iubi o singura data...
Pastreaza speranta ca ma voi intoarce la tine, traieste cu ce impresii isi doreste mintea ta bolnava de phihopat...viseaza la ce vrea sufletul tau, culca-te langa ea si gandeste-te la mine, gandeste-te daca nu era poate mai bine in locul pe care l-ai ars...
Si eu?
Si eu stau, vand zambete pe complimente si replici amuzante, vand bucati din sufletul meu pe cuvinte...
Si eu?
Si eu mai privesc locul acela ars, ma mai gandesc la tine cautandu-te in linistea fiecarei zi de Mai...dar asta e tot ce mai fac...asta e singura forma in care te mai am...in care te mai vreau...o scurta frumoasa si oribila amintire...
Si eu?
Si eu am ars atunci, nu numai "noi"...
Si acum?
Si acum niciodata inapoi caci nu ti-ai batut joc de mine ci m-ai ucis ca pe-o javra raioasa, niciodata de unde am plecat!!
Monday
Un dezastru!
Exact cum vrea omul asta sa exprime ce vrea sa zica...exact asa sta treaba...si incep sa-l traduc agaudand si confirmand...
Totul a ajuns o poveste interminabila, o poveste ce pare ca nu-mi mai apartine, totul pare a fi reflexia alterata a tot ceea ce reprezint...
Mult prea selectiva si in acelas timp mult prea indecisa, gasesc puterea de a continua si a supravietui fara toate lucrurile pe care inca le doresc. Singuratatea deja de mult nu mai reprezinta o varianta, in singuratate deja de mult nu mai gasesc niciun fel de conslare, continui totusi sa las de la mine, sa cedez indiferent de cat de egoista m-as gasi a fi. Si uneori am impresia ca incepe sa doara totul, uneori am impresia ca fiecare cuvant pe care il scriu sau pe care il rostesc ajunge sa se intoarca impotriva mea...Poate gresesc cu fiecare sfat ce il ofer, poate imi este imposibil sa fiu obiectiva si poate fiecare gest denota nesiguranta de care nu reusesc sa scap...Am invatat sa supravietuiesc cu ciudateniile mele, cu nebunia mea si cateodata o consider chiar normala...indiferent de ceea ce observa cei din jurul meu...
O carte deschisa nu are niciun fel de farmec, randuri si cuvinte rostite chiar de autor par a nu-i permite imaginatiei sa lucreze si te gasesti nefiind lasat sa gasesti propria ta forma de interpretare...iar eu am aratat fiecare fila, am rostit fiecare cuvant, am explicat fiecare metafora...pierzandu-mi orice fel de urma de mister...
In fine...totul e un dezastru, zidurile pe care le-am cladit s-au prabusit, universul meu mic e pierdut printre mii de idei contradictorii legare de rostul sau...legate de motivatia existentei sale...si toti observa asta...
Saturday
Ben Cocks - So cold
Ben Cocks-So cold
Oh…You can't hear me cry
See my dreams all die
…from were you’re standing…on your own
It’s so quiet here and I feel so cold
This house no longer feels like home…
When you told me you’d leave
I felt like I couldn’t breath
My aching body fell to the floor
Then I called you at home
You said that you weren’t alone
I should’ve known better..
Now it hurts much more
You caused my heart to bleed and
You still owe me a reason
‘Couse I can’t figure out why
Why I’m alone and freezing
While you’re in the bed that she’s in
And I’m just left alone to cry
2X
You caused my heart to bleed and
You still owe me a reason
‘Couse I can’t figure out why
Oh…You can't hear me cry
See my dreams all die
…from were you’re standing…on your own
It’s so quiet here and I feel so cold
This house no longer feels like home…
See my dreams all die
…from were you’re standing…on your own
It’s so quiet here and I feel so cold
This house no longer feels like home…
When you told me you’d leave
I felt like I couldn’t breath
My aching body fell to the floor
Then I called you at home
You said that you weren’t alone
I should’ve known better..
Now it hurts much more
You caused my heart to bleed and
You still owe me a reason
‘Couse I can’t figure out why
Why I’m alone and freezing
While you’re in the bed that she’s in
And I’m just left alone to cry
2X
You caused my heart to bleed and
You still owe me a reason
‘Couse I can’t figure out why
Oh…You can't hear me cry
See my dreams all die
…from were you’re standing…on your own
It’s so quiet here and I feel so cold
This house no longer feels like home…
Tuesday
"punct" si de la capat...
...etc...si vine o vreme cand simti nevoia sa schimbi ceva, iti schimbi mel de la tel, schimbi pasta de dinti, schimbi sapunul, schimbi fardurile, schimbi parfumul, schimbi hainele, iti cumperi o pereche noua de pantofi, schimbi brelocul, schimbi sunetul ceasului desteptator, schimbi stilul de viata, schimbi obiceiurile tampite, schimbi ticurile, schimbi pasiunile pe care le aveai, schimbi gandurile, schimbi visele...
Schimbi totul pentru ca doar asta iti ramane de facut, schimbi, intorci spatele si pleci...incepi alte proiecte si de aceasta data nu mai incluzi pe nimeni in viitorul tau...
Schimbi pentru ca ti-e teama momentul in care ii vei pierde pe cei pe care ii iubesti, schimbi pentru ca ai alocat mult prea mult timp departe de ei...
Schimbi pentru ca ai renuntat sa visezi la pasiuni nemarginite, schimbi pentru ca ti-a lipsit curajul, schimbi pentru ca atunci cand ai gasit curajul a fost prea tarziu, schimbi pentru ca niciodata nu a fost momentul oportun...schimbi pentru ca toate exemplele pe care le ai sunt nu tocmai pozitive...
Schimbi totul pentru ca mizeria pe care o intalnesti nu te mai satisface, schimbi pentru ca vrei o viata normala, schimbi pentru ca totul nu e roz...
Schimbi totul pentru ca doar asta iti ramane de facut, schimbi, intorci spatele si pleci...incepi alte proiecte si de aceasta data nu mai incluzi pe nimeni in viitorul tau...
Schimbi pentru ca ti-e teama momentul in care ii vei pierde pe cei pe care ii iubesti, schimbi pentru ca ai alocat mult prea mult timp departe de ei...
Schimbi pentru ca ai renuntat sa visezi la pasiuni nemarginite, schimbi pentru ca ti-a lipsit curajul, schimbi pentru ca atunci cand ai gasit curajul a fost prea tarziu, schimbi pentru ca niciodata nu a fost momentul oportun...schimbi pentru ca toate exemplele pe care le ai sunt nu tocmai pozitive...
Schimbi totul pentru ca mizeria pe care o intalnesti nu te mai satisface, schimbi pentru ca vrei o viata normala, schimbi pentru ca totul nu e roz...
Thursday
1,2,3,4...24 & PMS
Calculandu-mi viata imi dau seama ca totul este simplu, totul este matematic, tot ce conteaza se rezuma la un simplu calcul...
Suntem suma tururor lucrurilor pe care le facem scazand tot ceea ce ne-am refuzat...
Pornesc de la a lua in coinsiderare un corp imperfect ce se deterioreaza cu fecare zi ce trece, observ apoi miile de ganduri pe care nu le pot limita, adun apoi actiunile si eventualele reactii pe care le-as avea, adaug toate lucrurile facute, multele greseli si putinele realizari....si termin de calculat, pun un "="....si realizez ca totul ar fi putut iesi mai bine.
Am supraestimat sinceritatea, am supraestimat-o si am considerat-o o calitate, am "varsat" mult prea multe cuvinte fara a ma gandi ca urechile nu sunt singurele ce percep sunetele, am omis faptul ca tot ceea ce spun va fi filtrat si ulterior modificat...am omis "agenda" persoanelor cu care an ales sa fiu sincera, am omis rautatea...
Am supraestimat libertatea si tot ceea ce implica ea, am crezut mereu ca nimic din ceea ce faci nu se va intoarce impotriva ta...nu atata timp cat nu ranesti, ataa timp cat nu instigi...dar m-am inselat si in acesta privinta...pentru ca mai devreme sau mai tarziu te vei gasi limitat de felul in care ai depasit "tiparele locale"...
Am supraestimat dragostea si cat de permisiva poate fi ea...am considerat mereu ca tot ceea ce faci atunci cand esti indragostit se scuza....dar nicio pagina pe care o scri, nicio etapa pe care o parcurgi nu se uita definitiv...si ramai sa te descurci cu urmarile...
Si poate am incercat toate variantele, poate am incercat sa fiu asa cum pot fi, dincolo de tot ceea ce-mi doresc, poate am incercat sa gasesc intelepciunea ascunsa in spatele singuratatii, dar poate nu am reusit, poate am incercat apoi toate variantele pentru a-mi gasi fericirea in alte colturi intunecate in care cineva mi-ar fi oferit ceea ce nu stiu cum sa obtin singura...si nimeni nu a inteles si nu a reusit...Nimeni nu a inteles ca in spatele dramei continue se ascunde o drama...ca in spatele miilor de cuvinte si miilor de explicatii se ascunde o tahicardie, o teama continua, se ascund probleme mediocre exacerbate de tot ceea ce lipseste...Nimeni nu a inteles naivitatea mea, increderea mea in oameni....si vazandu-i ca nu inteleg m-am transformat in "ei"...m-am transformat in filtrul ce catalogheaza, judeca, instiga, raneste...dar cred ca a venit momentul sa spun "stop!"
Trecand de la una la alta...
Povestile ne strica viata...ne fac sa credem ca noi femeile vom fi salvate din turnul in care ne-a aruncat realitatea, vom fi rapite de vraja unei iubiri...dar marea majoritate dintre noi imbatranim asteptand...Probabil ca este momentul in care va trebui sa facem fata singure zgripturoaicelor si capcaunilor...caci nimeni nu ne va lua de mana si nu ne va purta departe...
Revenind putin la ce spuneam mai devreme...ca acea suna a lucrurilor pe care le-am facut...La cate printese sunt dispuse sa fie salvate...de ce si-ar dori cineva o printesa cu un bagaj atat de mare precum al meu? Printii doresc printese al caror trecut e simplu, inocent si frumos...genul de printesa care a adunat floricele si a cantat cu pasarelele, o printesa ce s-a bucurat de razele soarelui si pe care noptile o purtau spre vise linistite...nu o printesa care a terminat butoaiele cu vin,care a batut bodegile in lung si-n lat cu zgripturoaicele sau care le-a aratat cum sta treaba cu distractia transformandu-se in una de-a lor...astfel indiferent de motivele pe care le-a avut pentru a reactiona asa este dificil daca nu imposibil sa te desprinzi de eticheta ce ti-a fost atribuita...si astfel cred sa a venit momentul sa renunt sa mai visez, sa las pe noptiera cartea cu povesti extraordinare...caci nimic din tot ce las in urma mea nu-mi da de inteles ca mai reprezint "o varianta"...
Desi in secret voi pastra speranta ca cineva va veni si-mi va schimba viata, renunt azi la a mai controla prezentul...caci nimeni nu e dispus sa-mi faca fata...exact cum mi-a spus cineva odata...nimeni nu vrea o persoana cu probleme...frumusetea se ascunde in lucrurile simple...
Orice as spune in continuare ar fi prea mult...si poate ar fi insuficinet...
Friday
Impodobind ficusu'
Nu e craciunul, pastele a trecut...trece si 1 Mai...vine 1 Iunie si eu m-am apucat sa impodobesc ficusu' in semn de protest...
De ce? Daca spun "De ce nu?" nu prea sunt originala...daca spun ca mi-am pierdut mitile deja nu ma mai crede nimeni...asa ca trebuie sa motivez alegerea facuta...
M-am apucat sa impodobesc o planta de interior pentru ca toate plantele din jurul meu infloresc, m-am apucat sa pun stelute si inmioare pe crengute pentru ca nu exista inimioare si stelute in realitate...
M-am apucat sa-l impodobesc gandindu-ma la o coroana de flori in cinstea fericirii mele, in cinstea fericirii in general, in cinstea unei chestii la care toti tanjim si pe care nu o cunoastem...
M-am apucat sa fac asta gandindu-ma la un buchet de flori de camp...De ce de camp? Pentru ca sunt salbatice, pentru ca sunt libere, pentru ca-si cunosc destinul, pentru ca traiesc pentru a incanta privirea cui observa chestii de acest gen si pentru a muri la fel de inevitabil cum s-au nascut...
M-am apucat sa impodobesc asa ceva pentru ca m-am gandit la mine, la tot ceea ce-mi doresc si nu pot obtine...e ca si cum m-as fi apucat sa-mi creez un brad de craciun sub care sa asez o hartie pe care sa astern miile de chestii pe care nu le pot impartasi...
M-am apucat sa impodobesc ficusul pentru ca m-am gandit la un compromis, pentru ca m-am gandit la toate compromisurile pe care le facem de dragul celor din jurul nostru...pentru ca si un ficus imbracat in pom de craciun e tot un fel de compromis nu?
Fac asta pentru ca nu am altceva de facut cu timpul meu, pentru ca am obosit sa mai zidesc monumente sau ziduri, pentru ca m-am plictisit sa astept la jumatatea distantei...
Fac asta pentru ca m-am saturat de ingradiri, de granite trasate aiurea si vreau sa-mi fac de cap impodobind un ficus !!!!
De ce? Daca spun "De ce nu?" nu prea sunt originala...daca spun ca mi-am pierdut mitile deja nu ma mai crede nimeni...asa ca trebuie sa motivez alegerea facuta...
M-am apucat sa impodobesc o planta de interior pentru ca toate plantele din jurul meu infloresc, m-am apucat sa pun stelute si inmioare pe crengute pentru ca nu exista inimioare si stelute in realitate...
M-am apucat sa-l impodobesc gandindu-ma la o coroana de flori in cinstea fericirii mele, in cinstea fericirii in general, in cinstea unei chestii la care toti tanjim si pe care nu o cunoastem...
M-am apucat sa fac asta gandindu-ma la un buchet de flori de camp...De ce de camp? Pentru ca sunt salbatice, pentru ca sunt libere, pentru ca-si cunosc destinul, pentru ca traiesc pentru a incanta privirea cui observa chestii de acest gen si pentru a muri la fel de inevitabil cum s-au nascut...
M-am apucat sa impodobesc asa ceva pentru ca m-am gandit la mine, la tot ceea ce-mi doresc si nu pot obtine...e ca si cum m-as fi apucat sa-mi creez un brad de craciun sub care sa asez o hartie pe care sa astern miile de chestii pe care nu le pot impartasi...
M-am apucat sa impodobesc ficusul pentru ca m-am gandit la un compromis, pentru ca m-am gandit la toate compromisurile pe care le facem de dragul celor din jurul nostru...pentru ca si un ficus imbracat in pom de craciun e tot un fel de compromis nu?
Fac asta pentru ca nu am altceva de facut cu timpul meu, pentru ca am obosit sa mai zidesc monumente sau ziduri, pentru ca m-am plictisit sa astept la jumatatea distantei...
Fac asta pentru ca m-am saturat de ingradiri, de granite trasate aiurea si vreau sa-mi fac de cap impodobind un ficus !!!!
Te astept pe tine...
Oricate planuri as avea...viata-mi ramane drumul meu necunoscut...
Fericirea nu e altceva decat un tren pe care toti il asteptam...si ziua de azi ramane tot ce avem...
Prezentul este biletul meu spre viitor si fiecare clipa imi este o sansa oferita...
Desi ma aflu inconjurata de persoane dragi sunt mult prea multe clipe in care ma simt tot ceea ce am...si singuratatea este singura "stare" pe care o recunosc...
Astept in toata aceasta liniste...o voce...un cuvant...o umbra de speranta...
Astept in tot acest intuneric o lumina discreta...un foc ce abia mai arde...un suflet ce abia mai gaseste puterea de a exista...ce la randu-i ma astepta pe mine...
Astept un motiv sa nu ma mai ascund si un loc in care sa ma pierd cautand ceea ce in sfarsit gasesc...astept o inima in care sa ma pot gasi dupa prea multa cautare...
Astept un loc din care nimeni si nimic sa nu ma poate scoate un loc al meu, un loc pe care sa-l cladesc, pe care sa-l numesc, un loc pe care sa-l ador...singurul loc pe care sa-l iubesc...
Astept o dimineata, astept sa ma trezesc intr-o alta privire, astept sa zambesc doar pentru ca esti aici langa mine...
Astept sa am puterea sa mai astept...
Fericirea nu e altceva decat un tren pe care toti il asteptam...si ziua de azi ramane tot ce avem...
Prezentul este biletul meu spre viitor si fiecare clipa imi este o sansa oferita...
Desi ma aflu inconjurata de persoane dragi sunt mult prea multe clipe in care ma simt tot ceea ce am...si singuratatea este singura "stare" pe care o recunosc...
Astept in toata aceasta liniste...o voce...un cuvant...o umbra de speranta...
Astept in tot acest intuneric o lumina discreta...un foc ce abia mai arde...un suflet ce abia mai gaseste puterea de a exista...ce la randu-i ma astepta pe mine...
Astept un motiv sa nu ma mai ascund si un loc in care sa ma pierd cautand ceea ce in sfarsit gasesc...astept o inima in care sa ma pot gasi dupa prea multa cautare...
Astept un loc din care nimeni si nimic sa nu ma poate scoate un loc al meu, un loc pe care sa-l cladesc, pe care sa-l numesc, un loc pe care sa-l ador...singurul loc pe care sa-l iubesc...
Astept o dimineata, astept sa ma trezesc intr-o alta privire, astept sa zambesc doar pentru ca esti aici langa mine...
Astept sa am puterea sa mai astept...
Saturday
Buu Huu Huu... Cry me a river!
Toata viata mea am avut 4 vise ceva mai nasoale care mi-au dat peste cap visele...
Nu am logica? Poate din cauza ca am degetele inghetate si mi-e greu sa tastez...
De ce am degetele inghetate? Pentru ca am un cosmar din care nu reusesc sa ma mai trezesc...
De ce nu reusesc sa ma trezesc? NU STIU! Nu inteleg ce dracu s-a schimbat si nici cand a facut-o... Nu inteleg cand mi-a lesinat ingerul pazitor si nici nu inteleg de ce a facut-o...
Metaforic vorbind am impresia ca noptile nedormite si tonele de alcool ingerat au ca si consecinta aceasta perioada fructifera a vietii mele...
Nu am logica? Ce sa vezi...? Nici nu vreau sa am!
Ingerasul meu mic si inutil a disparut, a capitulat, a plecat si-a bagat pula si-a luat bagajele si s-a sinucis...Adevarul e ca e destul de nasol sa fi mereu adormit la sedintele raiului...Imi imaginez ce baza si-a luat nepotu zi dupa zi pe o durata prea lunga...Imi imaginez cum nu prindea nicio explicatie data de ala Mare, cum nu intelegea nimic din ce se intampla in jurul lui...si daca nu s-a sinucis am impresia ca a fost demis...Cine ar vrea ca angajat pe unu mahmur zi dupa zi, unu care nu te asculta, intelege sau pe care nu-l intereseaza ce ai de spus...Si cum e un "must have" sa ti-se atribuie un pitic cu aripi...traiesc cu impresia ca noul angajat e putin cam depasit de situatie...Asta nou nu intelege ce plm se intampla in jurul lui si nu face fata miilor de secunde si minute si ore si zile in care trebuie sa faca fata situatiei...E el atent...dar degeaba e atent daca e incompetent...
Si cum sa ceri atentie cand in lumea asta mare sunt atatea probleme, cum sa urli cand nimeni nu te aude si cum sa te jelesti daca pe nimeni nu impresionezi...Si de ce? Si de cand? Si pana cand?
Si partea proasta e ca adorm...si incep asa frumos sa visez si visul incepe sa o ia razna...si incerc sa ma trezesc...si o fac...si nimic nu e diferit... AM eu oare premonitii in vis sau viata mea e atat de ciudata...
Asez un zambet sarcastic in coltul gurii si iti mai spun o singura data Prietene:
"What now?"
Sterg umezirea ochilor mei si ma rog sa nu o faci dar vorbesc nervii din mine si urlu ca poate asa ma auzi...urlu:
"Hit me with your best shot!"
O iau eu razna sau nu fac altceva decat sa iau fara sa intreb de ce...sa iau tot ce nu vor altii...sa iau nimic usor...sa nu ma mai astept la nimic simplu...
Si cat de de cacat sa fie drumul catre normalitate...prin cate mortii lor trebuie sa treci ca sa ajungi acolo unde iti doresti?
Si cate mai trebuie induri? Si in cate cacaturi trebuie sa te mai infunzi? Pana cand sa te gandesti ca viata te invata lectii? Si cate lectii mai sunt de invatat?
Bagami-as pula aia pe care nu mi-a fost dat sa o am!!!!
Nu am logica? Poate din cauza ca am degetele inghetate si mi-e greu sa tastez...
De ce am degetele inghetate? Pentru ca am un cosmar din care nu reusesc sa ma mai trezesc...
De ce nu reusesc sa ma trezesc? NU STIU! Nu inteleg ce dracu s-a schimbat si nici cand a facut-o... Nu inteleg cand mi-a lesinat ingerul pazitor si nici nu inteleg de ce a facut-o...
Metaforic vorbind am impresia ca noptile nedormite si tonele de alcool ingerat au ca si consecinta aceasta perioada fructifera a vietii mele...
Nu am logica? Ce sa vezi...? Nici nu vreau sa am!
Ingerasul meu mic si inutil a disparut, a capitulat, a plecat si-a bagat pula si-a luat bagajele si s-a sinucis...Adevarul e ca e destul de nasol sa fi mereu adormit la sedintele raiului...Imi imaginez ce baza si-a luat nepotu zi dupa zi pe o durata prea lunga...Imi imaginez cum nu prindea nicio explicatie data de ala Mare, cum nu intelegea nimic din ce se intampla in jurul lui...si daca nu s-a sinucis am impresia ca a fost demis...Cine ar vrea ca angajat pe unu mahmur zi dupa zi, unu care nu te asculta, intelege sau pe care nu-l intereseaza ce ai de spus...Si cum e un "must have" sa ti-se atribuie un pitic cu aripi...traiesc cu impresia ca noul angajat e putin cam depasit de situatie...Asta nou nu intelege ce plm se intampla in jurul lui si nu face fata miilor de secunde si minute si ore si zile in care trebuie sa faca fata situatiei...E el atent...dar degeaba e atent daca e incompetent...
Si cum sa ceri atentie cand in lumea asta mare sunt atatea probleme, cum sa urli cand nimeni nu te aude si cum sa te jelesti daca pe nimeni nu impresionezi...Si de ce? Si de cand? Si pana cand?
Si partea proasta e ca adorm...si incep asa frumos sa visez si visul incepe sa o ia razna...si incerc sa ma trezesc...si o fac...si nimic nu e diferit... AM eu oare premonitii in vis sau viata mea e atat de ciudata...
Asez un zambet sarcastic in coltul gurii si iti mai spun o singura data Prietene:
"What now?"
Sterg umezirea ochilor mei si ma rog sa nu o faci dar vorbesc nervii din mine si urlu ca poate asa ma auzi...urlu:
"Hit me with your best shot!"
O iau eu razna sau nu fac altceva decat sa iau fara sa intreb de ce...sa iau tot ce nu vor altii...sa iau nimic usor...sa nu ma mai astept la nimic simplu...
Si cat de de cacat sa fie drumul catre normalitate...prin cate mortii lor trebuie sa treci ca sa ajungi acolo unde iti doresti?
Si cate mai trebuie induri? Si in cate cacaturi trebuie sa te mai infunzi? Pana cand sa te gandesti ca viata te invata lectii? Si cate lectii mai sunt de invatat?
Bagami-as pula aia pe care nu mi-a fost dat sa o am!!!!
Galben intens #1
Probabil ar trebui sa incep cu o descriere, probabil ar trebui sa umplu o pagina cu aspectul camerei sau al vietii de pana cum, probabil ar trebui sa mentionez anul in care m-am nascut si cateva din experientele mele sau motivele ce m-au purtat aici. Si de ce ar trebui sa fac asta? De ce as incerca sa astern in cuvinte ce se oglindeste acum in ochii mei? De ce mi-as dori sa fac cititorul sa se transpuna, sa se teleporteze imaginar acolo unde-mi asez eu cadavrul? De ce as mentiona felul in care este asezat paharul de apa pe masa, de ce as descrie podeaua zgomotoasa, tavanul indepartat, geamul intunecat, patul incomod sau usa incuiata? Nimic din ceea ce vad nu se contureaza intr-o imagine placuta, nu pot descrie aspectele carora nu le acord atentie si nu pot acorda atentie la nimic din ceea ce ma inconjoara.
Au existat zile cand observam frumusetea din fiecare fir de praf, au existat perioade in care cautam perfectiunea obiectelor dar ochii mei refuza sa mai vada sau sa mai caute ceva ce nu am reusit sa gasesc.
Ar trebui sa mentionez cine sunt sau ce m-a adus aici? De ce ar trebui sa va familiarizati cu acest copil de 40 de ani sau cu trasaturile sale fizice? Nu ma pot descrie caci nu m-am uitat niciodata la chipul meu si nu ma pot descrie caci prea mult timp a trecut de cand m-am lasat descris de cuvintele rostite de altcineva, am uitat descrierile scurte si exacte caci a trecut mult prea mult timp.
Cine sunt eu este irelevant, conteaza cine sunteti voi si ce aveti de ascuns si de ce irositi timp citind acest ceva inutil. Cine sunt eu o stiu prea multi prea bine, o stiu toti mai putin eu, cine sunt eu o stie cine a avut nesansa sa fie prezent atunci cand imi traiam dramele, cine sunt eu nu stiu nici eu. Nu am ajuns sa ma cunosc niciodata suficient, am elucidat enigme dar cea mai mare enigma mi-am fost eu.
Motivele-mi sunt clare, motivele ce m-au adus aici sunt clare, este clar probabil din cele cateva randuri citite ca motivele mele sunt dramele traite. Si care sunt dramele mele? Dramele mele sunt simple, sunt puerile si absurde, dramele mele sunt constante si nesfarsite, dar sunt dramele mele si numai cu ele si prin prisma lor reusesc sa exist.
Privesc un ceas si caut sa-mi alung gandirea pesimista, privesc ceasul asta si-mi aminteste ca pe la 8 trebuie sa-mi fac bagajele si sa plec de aici, dar ceasul meu indica ora 6 si inca mai am timp si nu vad de ce nu as avea, oricum bagajele-mi sunt putine, tot ce am adunat intr-o viata se aduna intr-osingura valiza si tot ce am adunat intr-o viata nu are loc intr-un ocean. In cateva ore imi iau valiza si viata nu inchiei totul aici caci experientele trecute ar trebui sa ma invete ceva sau ar fi trebuit sa ma fi invatat...nu stiu sigur cum sa ma exprim in aceasta privinta caci nu prea am stiut eu sa invat din experiente toata viata mea. Ar trebui sa incep sa-mi fac ceva planuri de bataie pentru ca ultima data cand am plecat din maghernita aia friguroasa am aterizat in strada si am hoinarit cateva saptamani, de data asta nu ma mai incanta viata de artist neinteles ce doarme prin parcuri, de data asta vreau si eu mancare calda si un pat in care sa-mi amintesc ce inseamna somnul linistit. Ar trebui sa incep sa-mi fac un plan, ar trebui sa stiu ce urmeaza de aici, ar trebui sa caut si sa gasesc inca o data puterea de a merge acolo unde nu-mi doresc. Ar trebui sa nu-mi amintesc acele cuvinte pe care nu le-am ascultat si ar trebui sa cred in ceea ce inca mai pot face dar mintea mea rememoreaza si privind varful pixului plec inapoi de unde am plecat.
Parca il vad pe mosul ala senil ce-mi vorbea rastit despre ce nu functioneaza in viata mea, ce-mi enumera defectele, mosul ala care tregea cu sete din tigara si-mi spunea ca voi ajunge exact unde ma aflu acum. Si unde ma aflu acum? Ma aflu departe de mosul ala pe care prea tarziu mi-am dat seama ca-l port in suflet, prea departe de cuvintele pe care prea tarziu mi-am dat seama ca le-am purtat prin fiecare fundatura pe unde am aterizat; ma aflu departe de calea pe care visam sa fiu, ma aflu intr-o alta camera plina de igrasie, intr-o alta casa plina de mirosuri,asezat pe un alt scaun ce sta sa se destrame, ma aflu la capatul aceluiasi pix.
Mi-e dor de vocea batranului meu, mi-e dor de el mai mult decat de oricare idila, de orice perioada infloritoare a vietii, mi-e dor de sfaturile lui si de felul in care se juca cu mine, mi-e dor de privirea sa ingaduitoare si aspra.
Si ceasul arata ora 7 si trebuie sa plec, trebuie sa-mi mai vad inca o data de drum si sa mai las inca o luna din viata mea in urma si nu-mi mai pare rau de nimic decat ca nu pot ajunge sa-i mai spun tatalui meu o prima si ultima data cat de mult il iubesc. Nici nu mai stiam ce data este caci nu am mai acordat atentie calendarului de ceva timp, dar azi am primit scrisoarea si vestea si ziua asta nu-mi va mai fi stearsa din memorie.
...................................................................................
Au existat zile cand observam frumusetea din fiecare fir de praf, au existat perioade in care cautam perfectiunea obiectelor dar ochii mei refuza sa mai vada sau sa mai caute ceva ce nu am reusit sa gasesc.
Ar trebui sa mentionez cine sunt sau ce m-a adus aici? De ce ar trebui sa va familiarizati cu acest copil de 40 de ani sau cu trasaturile sale fizice? Nu ma pot descrie caci nu m-am uitat niciodata la chipul meu si nu ma pot descrie caci prea mult timp a trecut de cand m-am lasat descris de cuvintele rostite de altcineva, am uitat descrierile scurte si exacte caci a trecut mult prea mult timp.
Cine sunt eu este irelevant, conteaza cine sunteti voi si ce aveti de ascuns si de ce irositi timp citind acest ceva inutil. Cine sunt eu o stiu prea multi prea bine, o stiu toti mai putin eu, cine sunt eu o stie cine a avut nesansa sa fie prezent atunci cand imi traiam dramele, cine sunt eu nu stiu nici eu. Nu am ajuns sa ma cunosc niciodata suficient, am elucidat enigme dar cea mai mare enigma mi-am fost eu.
Motivele-mi sunt clare, motivele ce m-au adus aici sunt clare, este clar probabil din cele cateva randuri citite ca motivele mele sunt dramele traite. Si care sunt dramele mele? Dramele mele sunt simple, sunt puerile si absurde, dramele mele sunt constante si nesfarsite, dar sunt dramele mele si numai cu ele si prin prisma lor reusesc sa exist.
Privesc un ceas si caut sa-mi alung gandirea pesimista, privesc ceasul asta si-mi aminteste ca pe la 8 trebuie sa-mi fac bagajele si sa plec de aici, dar ceasul meu indica ora 6 si inca mai am timp si nu vad de ce nu as avea, oricum bagajele-mi sunt putine, tot ce am adunat intr-o viata se aduna intr-osingura valiza si tot ce am adunat intr-o viata nu are loc intr-un ocean. In cateva ore imi iau valiza si viata nu inchiei totul aici caci experientele trecute ar trebui sa ma invete ceva sau ar fi trebuit sa ma fi invatat...nu stiu sigur cum sa ma exprim in aceasta privinta caci nu prea am stiut eu sa invat din experiente toata viata mea. Ar trebui sa incep sa-mi fac ceva planuri de bataie pentru ca ultima data cand am plecat din maghernita aia friguroasa am aterizat in strada si am hoinarit cateva saptamani, de data asta nu ma mai incanta viata de artist neinteles ce doarme prin parcuri, de data asta vreau si eu mancare calda si un pat in care sa-mi amintesc ce inseamna somnul linistit. Ar trebui sa incep sa-mi fac un plan, ar trebui sa stiu ce urmeaza de aici, ar trebui sa caut si sa gasesc inca o data puterea de a merge acolo unde nu-mi doresc. Ar trebui sa nu-mi amintesc acele cuvinte pe care nu le-am ascultat si ar trebui sa cred in ceea ce inca mai pot face dar mintea mea rememoreaza si privind varful pixului plec inapoi de unde am plecat.
Parca il vad pe mosul ala senil ce-mi vorbea rastit despre ce nu functioneaza in viata mea, ce-mi enumera defectele, mosul ala care tregea cu sete din tigara si-mi spunea ca voi ajunge exact unde ma aflu acum. Si unde ma aflu acum? Ma aflu departe de mosul ala pe care prea tarziu mi-am dat seama ca-l port in suflet, prea departe de cuvintele pe care prea tarziu mi-am dat seama ca le-am purtat prin fiecare fundatura pe unde am aterizat; ma aflu departe de calea pe care visam sa fiu, ma aflu intr-o alta camera plina de igrasie, intr-o alta casa plina de mirosuri,asezat pe un alt scaun ce sta sa se destrame, ma aflu la capatul aceluiasi pix.
Mi-e dor de vocea batranului meu, mi-e dor de el mai mult decat de oricare idila, de orice perioada infloritoare a vietii, mi-e dor de sfaturile lui si de felul in care se juca cu mine, mi-e dor de privirea sa ingaduitoare si aspra.
Si ceasul arata ora 7 si trebuie sa plec, trebuie sa-mi mai vad inca o data de drum si sa mai las inca o luna din viata mea in urma si nu-mi mai pare rau de nimic decat ca nu pot ajunge sa-i mai spun tatalui meu o prima si ultima data cat de mult il iubesc. Nici nu mai stiam ce data este caci nu am mai acordat atentie calendarului de ceva timp, dar azi am primit scrisoarea si vestea si ziua asta nu-mi va mai fi stearsa din memorie.
...................................................................................
Wednesday
Beam me up, Scotty!
Beam me up, Scotty!!
Si....Du-ma pe undeva pe la mama draq! Du-ma unde iti bese tie imaginatia!
Du-ma unde nu rasare soarele, unde curg rauri de alcool, unde umbla matzele cu covrigi in cur, unde lumea zambeste, unde ninge cu praf, du-ma la casuta de turta dulce din poienitza cu cannabis sativa...
Du-ma departe...departe...unde visele devin realitate...
Du-ma unde a ajuns sticla aia trimisa pe mare si lista aia cu dorinte pe care le aveam, unde sunt ascunse toate realizarile mele, unde sunt clipele de fericire de care am tot fost privata...
Du-ma acolo ! Du-ma la dracu ca trebuie sa-i explic ceva!
Auzi coaie! ...Du-ma tu dar numai daca asta nu implica sa trec in nefiinta...
Friday
Stone smile
Nu stiu cum sa ascult cuvintele din spatele zambetului impietrit si nu aud sunetele unei minti ciudate si nu vad artificiile unei experiente reusite. Nu pot descoperi unde anume incep si unde se termina o privire tacuta si un gest sincer. Stiu unde sunt si nu ma insel atunci cand spun ca locul meu nu este aici. Stiu ce caut si nu stiu,nu pot, nu-mi permit sa ma conformez cu ceea ce am.
De maine promit sa zambesc...promit sa nu regret...de maine promit ca ascund si ofer...de maine...de maine renunt...de maine plec...de maine uit...incepand de maine schimb, readuc, creez...caci azi este prea aproape...azi inca nu stiu cum...si azi inca nu-mi gasesc curajul...
Irosite sunt lacrimi si ganduri, irosesc in fiecare zi emotii si vise, irosesc sentimente si-mi irosesc vesnic energia indipensabila pe o viata pe care nu o vreau asa...
Ma pierd in dorinte...si-n speranta ca cineva ma va gasi...ma pierd cautand , ma pierd dorind, sperand si visand...ma incurc in incercarile mele de a ridica un zid maret si indestructibil...
Scriu caci in mine nu se mai gaseste loc pentru fiecare nimic...disper si dramatizez pentru ca nu cunosc o maniera in care sa ajung aici intr-o alta forma, intr-o alta stare, intr-o alta "eu"...
Si uneori ma indragostesc si din acel moment totul este compromis...ma duc dracu si nu ma mai intorc...si in el nu se ascunde "el"...si-mi continui mersul si scurt-metrajul vietii asa cum reusesc mai bine...Ma scufund intr-o mare de idei unde nu gasesc nici urma de salvare, ma pierd intr-o lume galagioasa si avida de ceva ce au am de oferit...si-mi frang inima constienta de urmari...
De maine promit sa zambesc...promit sa nu regret...de maine promit ca ascund si ofer...de maine...de maine renunt...de maine plec...de maine uit...incepand de maine schimb, readuc, creez...caci azi este prea aproape...azi inca nu stiu cum...si azi inca nu-mi gasesc curajul...
Irosite sunt lacrimi si ganduri, irosesc in fiecare zi emotii si vise, irosesc sentimente si-mi irosesc vesnic energia indipensabila pe o viata pe care nu o vreau asa...
Ma pierd in dorinte...si-n speranta ca cineva ma va gasi...ma pierd cautand , ma pierd dorind, sperand si visand...ma incurc in incercarile mele de a ridica un zid maret si indestructibil...
Scriu caci in mine nu se mai gaseste loc pentru fiecare nimic...disper si dramatizez pentru ca nu cunosc o maniera in care sa ajung aici intr-o alta forma, intr-o alta stare, intr-o alta "eu"...
Si uneori ma indragostesc si din acel moment totul este compromis...ma duc dracu si nu ma mai intorc...si in el nu se ascunde "el"...si-mi continui mersul si scurt-metrajul vietii asa cum reusesc mai bine...Ma scufund intr-o mare de idei unde nu gasesc nici urma de salvare, ma pierd intr-o lume galagioasa si avida de ceva ce au am de oferit...si-mi frang inima constienta de urmari...
Te iert! Te privesc! Te caut! Te chem!
Te vreau! Te iubesc! Te am...
si nu vreau sa te pierd...
Iarta-ma! Priveste-ma! Cauta-ma! Cheama-ma!
Doreste-ma! Iubeste-ma!
Poarta-ma acolo unde ar trebui sa fie loc pentru amandoi...
Acorda-mi timpul necesar sa regasesc ceea ce nu gasesc, permite-mi sa ocup ceea ce nu imi apartine, ofera-mi ceea ce nu-mi este destinat si cere-mi orice in schimb...
O partitura melodramatica, trista, absurda... O melodie ce-ti ofera speranta si iti trezeste un sentiment ciudat... Un vers ce-ti descrie un zambet timid, un vers ce expune o privire ascunsa, o strofa intreaga incununata de lacrimi, versuri si liniste...
O carte deschisa cu mii de pagini, o carte cu interminabile scurte povesti, o carte intreaga de benzi desenate in care ti-e usor sa observi si imposibil sa intelegi...Zeci si sute de mii de cuvinte si atat de putine sentimente veridice, atat de putina substanta, atat de putine emotii si atat de putin din mine in ea...
O pictura ciudata dar o imagine clara...
Te vreau! Te iubesc! Te am...
si nu vreau sa te pierd...
Iarta-ma! Priveste-ma! Cauta-ma! Cheama-ma!
Doreste-ma! Iubeste-ma!
Poarta-ma acolo unde ar trebui sa fie loc pentru amandoi...
Acorda-mi timpul necesar sa regasesc ceea ce nu gasesc, permite-mi sa ocup ceea ce nu imi apartine, ofera-mi ceea ce nu-mi este destinat si cere-mi orice in schimb...
O partitura melodramatica, trista, absurda... O melodie ce-ti ofera speranta si iti trezeste un sentiment ciudat... Un vers ce-ti descrie un zambet timid, un vers ce expune o privire ascunsa, o strofa intreaga incununata de lacrimi, versuri si liniste...
O carte deschisa cu mii de pagini, o carte cu interminabile scurte povesti, o carte intreaga de benzi desenate in care ti-e usor sa observi si imposibil sa intelegi...Zeci si sute de mii de cuvinte si atat de putine sentimente veridice, atat de putina substanta, atat de putine emotii si atat de putin din mine in ea...
O pictura ciudata dar o imagine clara...
Thursday
Intrand in filme tipice XX...
1
Nu degeaba...sunt filme XXX si nu XXY...Femeia e curva in toate sensurile in care poti folosi acest cuvant...
Nu degeaba e XX...pentru ca femeia este aceeasi necunoscuta de doua ori si la nesfarsit si apoi de la capat... Femeile gandesc...stiu suna aiurea dar chiar o fac...partea proasta e ca isi canalizeaza energia cat se poate de gresit...Partea proasta e ca in mintea lor e un haos total pe care nu-l inteleg nici ei, nici ele, nici nimeni...Partea proasta e ca barbatii sunt setati sa fie cei ce nu stiu ce sa creada si cerceteaza...
2
Si mai stau cu capul pe spate si privesc curcubeul din tavan si ma mai gandesc daca la al sau capat stau eu sau e un fel de cerc...aaa? Si trec dintr-un film in altul si ma intorc tot aici...tot cu ochii atintiti pe acelas tavan alb...Si ma mai gandesc si tac si ascult si astept si degeaba...Si oare se schimba treaba pana trebuie sa infrunt eu viata? Si oare cat mai pot sa traiesc pe spatele altora? Si nu ma ascult decat eu si pa!3
Au trecut 23 de ani si mai trebuie sa treaca mult pana sa ma trezesc eu unde vreau sa fiu...A trecut prea mult si parca a fost ieri...am facut multe si am exagerat mult...
"Si uite asa vointa se stinge degeaba speri la mai bine
Ca ce'ti doresti se reflecta in ce faci, in ce ai langa tine.
Iti mai zboara pe la urechi un "Buna. Stii, ne'ar sta bine impreuna"
Da tu te pierzi din ce in ce mai mult prin lumea asta nebuna.
Doare mai tare ca orice si nu se opreste de'a dracu
Durerea'i facuta sa'ti futa creierii si sa'ti macine capu'
Nu vrei sa te trezesti prin discoteci dupa enshpe zeci de beri reci
Sa ai senzatia ca tu mergi drept... CE TARE! Da drumu'i in pula"
Si dupa 23 de ani nu am inteles nimic si nimicul asta nu ma intelege pe mine...si nu ma regasesc in alcool, droguri sau relatii de cacat...eu nu sunt aici asta...sunt altceva pe care nu mai stiu cum sa il arat...ehhh! ce sa vezi? oi fi alta? DA! oi fi si sunt dar nu stiu unde sa incep sa ma caut ca m-am cam pierdut...Ca ce'ti doresti se reflecta in ce faci, in ce ai langa tine.
Iti mai zboara pe la urechi un "Buna. Stii, ne'ar sta bine impreuna"
Da tu te pierzi din ce in ce mai mult prin lumea asta nebuna.
Doare mai tare ca orice si nu se opreste de'a dracu
Durerea'i facuta sa'ti futa creierii si sa'ti macine capu'
Nu vrei sa te trezesti prin discoteci dupa enshpe zeci de beri reci
Sa ai senzatia ca tu mergi drept... CE TARE! Da drumu'i in pula"
Si unde e el...ca im mortii lui il caut de ceva timp...si presimt ca e spart-pishat-pe-el pe undeva...si-l doare in pula ca a renuntat sa caute match-made-in-heaven'u mortiilor...
4
Ma uit pe geam si vad numai printzese belind zambetele la printzii calare pe 300 de cai-albi-putere care fac jaloane la 299 792 458 m/s ... O vad pe Alice in Romania si o vad cum se bucura de o prajitura si o vad cum se face mica mica si moare de inanitzie...Si il vad pe baiatul cu chibrituri care da foc la scoala...piromanu' pulii... Si vad piticii in casuta lor din padure si-i vad cum se uita la tv si nu inteleg ce e aia UE si-l asculta pe Diaconescu si nu inteleg de unde a pornit scandalu'... Si ne vad pe noi in postura lui Har-palete Alb si pe un marinar diform in postura Spanului... Si ma sperii si caut alt film...
5
Si inca mai pot schimba macazul de una singura...dar ar fi mult mai bine daca as beneficia de un ajutor...ar fi bine sa mai vad din cand in cand o mana intinsa dispusa sa ma ajute...
Doamne cat de mare m-am facut...am 1,74 si ceva ce seamana cu niste echimoze in jurul ochilor...am mancat bataie si am uitat? Am mai dormit luna asta? Cand a fost ultima data cand am facut ceva sa-mi evidentiez grija fata masina asta cu care m-a inzestrat ala Mare? Si cand ma opresc?
M-am saturat de oglinzi si priviri cu care ma judec...m-am saturat de cercuri, de triunghiuri si de treptele piramidei...
Si cat mai vreau sa intalnesc rabdare, cat mai vreau sa-mi acorde cineva rabdare caci nu vreau sa fac altceva decat sa mai incerc...si cat mai vreau sa nu mai dau peste oameni pe care nu ii vreau rabdatori...
Si vad o scena goala, lumini palide, vad oameni linistiti ce asteapta un inceput fulminant de spectacol, vad un interpret timid ce se ascunde in spatele cortinei si cauta in mintea sa versurile...Si aud o voce linistita, aproape ca-mi sopteste ceva dar mult prea incet pentru a intelege...privirea vocii e calda iar tot ce tine de ea e primitor si totusi nu inteleg nimic... "Speak up coaie! Ca nu mai inteleg nimic!"
Doamne cat de mare m-am facut...am 1,74 si ceva ce seamana cu niste echimoze in jurul ochilor...am mancat bataie si am uitat? Am mai dormit luna asta? Cand a fost ultima data cand am facut ceva sa-mi evidentiez grija fata masina asta cu care m-a inzestrat ala Mare? Si cand ma opresc?
M-am saturat de oglinzi si priviri cu care ma judec...m-am saturat de cercuri, de triunghiuri si de treptele piramidei...
Si cat mai vreau sa intalnesc rabdare, cat mai vreau sa-mi acorde cineva rabdare caci nu vreau sa fac altceva decat sa mai incerc...si cat mai vreau sa nu mai dau peste oameni pe care nu ii vreau rabdatori...
6
Liniste pe fundal si eu aud o chitara agitata...si melodia incepe sa se contureze...incepe sa fie cu vorbe si o recunosc...parca mintea mea a mai cantat-o candva...Si vad o scena goala, lumini palide, vad oameni linistiti ce asteapta un inceput fulminant de spectacol, vad un interpret timid ce se ascunde in spatele cortinei si cauta in mintea sa versurile...Si aud o voce linistita, aproape ca-mi sopteste ceva dar mult prea incet pentru a intelege...privirea vocii e calda iar tot ce tine de ea e primitor si totusi nu inteleg nimic... "Speak up coaie! Ca nu mai inteleg nimic!"
7
Si in a saptea "zi" m-am odihnit
Wednesday
Reconfigurarea traseului...
Drumuri vechi, drumurile noastre invechite incep sa devina enervante... Tot ce se inampla in jur poate fi perfect comparat cu drumurie autohtone. Nimic nu merge asa cum ar trebui, nici masinile, nici oamenii, nici viata, nici noi, nici ei...
Oricat de performant iti este automobilul...oricat de rezistente iti sunt suspensiile, oricat de bine iti merg franele, oricat de bine ar functiona...totul se strica datorita drumului... Cum as putea spera sa ajung bine la destinatie cand ma uit lung si cu teama la calea pe care o am de parcurs?
Cum sa sper la un final fericit cand sunt atat de multi nebuni in traficul asta ? Cum sa-mi vad de drum cand tot mai des intra tot felul de nebuni pe contrasens si-mi avariaza masina? Cum?
Cu ce gresim? Gresim ca pornim? Gresim ca incercam sa infruntam? Gresim ca avem incredere ca trece portiunea cu gropi? Gresim cu ceva?
GIZAZ! Mi-e lene si scarba, mi-e scarba si ma enervez, ma enervez si-mi trece pentu ca alta varianta nu gasesc... Mi-e dor de o viata la care doar visez si mi-e dor sa fiu indiferenta si mi-e dor sa nu gandesc, mi-e dor sa nu ma intereseze.
Oamenii prosti sunt geniali...oamenii cu probleme simple, oamenii ale caror idei sunt limitate, oamenii care traiesc viata exact asa cum scrie pe prospect...oamenii astia sunt cu adevarat fericiti in nefericirea lor...
Ne reconfiguram traseul si pana gps-ul nostru gaseste o cale mai buna...continuam deplasarea...
Mergem tot in fata ca oricum nu avem alta varianta...nu putem sa iesim in strada ca ne fut astia in cur pana ne izbeste cacarea cu fiecare inspir...nu putem comenta nimic...nu putem urla ca-si bat joc de viitorul nostru ce era oricum compromis datorita nationalitatii. Nu putem sa iesim in strada ca sunt tot mai putini tineri de varsta noastra care sa remarce ca ceva nu e bine...fie sunt drogati, fie autisti, fie casatoriti si pe drumu lor...si dintre cele trei variante sincer nu stiu care e cea mai rea....De unde atata distractie...ca ne ajunge cutitul la os... si se termina si distractia si ne trezim cu mana pe pula...si cu viitorul trecut prin toate pulele lor!
Trecand din cola in fanta in sprite...azi au mai dat stapanii nostri o lege..."Pedeapsă cu închisoarea pentru vânzarea, consumul şi experimentarea plantelor etnobotanice"...
Nu am fost niciodata pentru mizeriile astea...dar sa fie oare nevoie de masuri atat de drastice?! Acum este cazul sa infundam puscatiile cu copii de 15-19 ani? OK! Poate nu ii inchid...dar tot le deschid dosare... Nu sunt o militanta pentru legalizarea drogurilor...dar nu putem nici sa le toleram?!?!
Oricat de performant iti este automobilul...oricat de rezistente iti sunt suspensiile, oricat de bine iti merg franele, oricat de bine ar functiona...totul se strica datorita drumului... Cum as putea spera sa ajung bine la destinatie cand ma uit lung si cu teama la calea pe care o am de parcurs?
Cum sa sper la un final fericit cand sunt atat de multi nebuni in traficul asta ? Cum sa-mi vad de drum cand tot mai des intra tot felul de nebuni pe contrasens si-mi avariaza masina? Cum?
Cu ce gresim? Gresim ca pornim? Gresim ca incercam sa infruntam? Gresim ca avem incredere ca trece portiunea cu gropi? Gresim cu ceva?
GIZAZ! Mi-e lene si scarba, mi-e scarba si ma enervez, ma enervez si-mi trece pentu ca alta varianta nu gasesc... Mi-e dor de o viata la care doar visez si mi-e dor sa fiu indiferenta si mi-e dor sa nu gandesc, mi-e dor sa nu ma intereseze.
Oamenii prosti sunt geniali...oamenii cu probleme simple, oamenii ale caror idei sunt limitate, oamenii care traiesc viata exact asa cum scrie pe prospect...oamenii astia sunt cu adevarat fericiti in nefericirea lor...
Ne reconfiguram traseul si pana gps-ul nostru gaseste o cale mai buna...continuam deplasarea...
Mergem tot in fata ca oricum nu avem alta varianta...nu putem sa iesim in strada ca ne fut astia in cur pana ne izbeste cacarea cu fiecare inspir...nu putem comenta nimic...nu putem urla ca-si bat joc de viitorul nostru ce era oricum compromis datorita nationalitatii. Nu putem sa iesim in strada ca sunt tot mai putini tineri de varsta noastra care sa remarce ca ceva nu e bine...fie sunt drogati, fie autisti, fie casatoriti si pe drumu lor...si dintre cele trei variante sincer nu stiu care e cea mai rea....De unde atata distractie...ca ne ajunge cutitul la os... si se termina si distractia si ne trezim cu mana pe pula...si cu viitorul trecut prin toate pulele lor!
Trecand din cola in fanta in sprite...azi au mai dat stapanii nostri o lege..."Pedeapsă cu închisoarea pentru vânzarea, consumul şi experimentarea plantelor etnobotanice"...
Nu am fost niciodata pentru mizeriile astea...dar sa fie oare nevoie de masuri atat de drastice?! Acum este cazul sa infundam puscatiile cu copii de 15-19 ani? OK! Poate nu ii inchid...dar tot le deschid dosare... Nu sunt o militanta pentru legalizarea drogurilor...dar nu putem nici sa le toleram?!?!
BAAAA!! Autistilor!!! Sunteti dementi?!?!? Ce pula mea?!?!
STOP! GATA! HO! STAI! BA!
IN MORTII VOSTRI!!
NU VA SATURATI SA VA PISATI PE VIITORUL NOSTRU!?!?!?!?!?
STOP! GATA! HO! STAI! BA!
IN MORTII VOSTRI!!
NU VA SATURATI SA VA PISATI PE VIITORUL NOSTRU!?!?!?!?!?
Saturday
Praf !
Cluburi, galagie, aglomeratie, fum si mai nou praf.
In orasul nostru mic si aglomerat au inceput sa rasara fel de fe de cluburi precum ciupercile dupa ploaie. Tot mai multa lume se trezeste inghesuita in localuri supraaglomerate doar de dragul unui individ care mixeaza muzica intr-o maniera care am inteles ca ar trebui sa-ti " rupa capu' "...
In astfel de locatii tot mai multi "oameni" aflati in perioada pubertatii si adolescentei se prezinta in vestimentatii care mai de care mai "in trend" sau mai "glam". PE CINE MORTII MASII INTERESEAZA CE PULA MEA DE HAINE AVETI PE VOI? CINE PULA MEA AVETI IMPRESIA CA STA SA SE UITE DACA SUNTETI ASORTATI? Imbracati-va mah cum vrea pula voastra dar nu o mai faceti pentru a iesi in evidenta ca nu sta nimeni sa va remarce!!! Fiecare e cu treaba lui...se uita la tine o fractiune de secunda...observa...si isi vede de drum...Haina face pe om...dar in ultimul timp observ ca il face penibil !!!
Intamplarea face ca mi-am purtat si eu cadavrul meu invechit aseara intr-un club de acest gen si mi-am dat seama ca vremea mea a trecut, mi-am dat seama ca ma potrivesc din ce in ce mai putin in astfel de peisaje. Doamne! Nu-mi vine sa cred ca ma gasesc, la 23 de ani, depasita de ceea ce observ in jurul meu.
Nu am fost niciodata adepta limitarilor impuse de ceilalti, nu am fost niciodata omul care sa spuna cand ar trebui sa fie suficient pentru ceilalti, cand ar trebui sa pui punct experimentelor efectuate pe propriul tau trup, nu a fost niciodata impotriva drogurilor de orice fel, dar am fost mereu constienta de limitele personale si am fost mereu de parere ca fiecare dintre noi ar trebui sa-si cerceteze si sa-si gaseseasca limitele inainte de a iesi din casa. Sunt totalmente de acord cu nebuniile tineretii, cu excesele ocazionale, cu betiile, cu distractiile dar...FRATILOR !!! V-ATI PIERDUT MINTILE !!!( si asta nu e o intrebare!!!)
Observ ca oamenii nu mai stiu ce inseamna sa mai pui punct sau poate e mult spus "punct", oamenii din jurul meu nu stiu nici cand sa puna virgule. Observ in jurul meu oameni fascinati de viata "occidentala" care a devenit foarte la moda si pe la noi...si aud tot mai des replici de genul " Aia au descoperit drogurile in anii '70", "Ai nostri dadeau cu sapa cand aia fumau iarba"...IISUSE!! ASA SI DACA AIA AU DESCOPERIT DROGURILE ACUM 40 DE ANI NOI TREBUIE SA II AJUNGEM DIN URMA IN 2-3 ANI?!?!
Am observat cu stupoate ca WC-urile din cluburi au capatat mai nou alta intrebuintare...Unde sunt vremurile in care oamenii se duceau la WC cand ii pleznea nevoia fiziologica? Unde sunt vremurile cand se duceau la WC fetele sa-si retuseze machiaju' ? Cand au deveit drogurile o moda si cand am ajuns o tara de drogati?
Acum te duci la baie si nu auzi altceva decat "Nu sufla ba ! Trage!"...acum te duci la buda si vezi 4 insi, baieti si fete, fete si fete, baieti si baieti, care intra toti in acelas timp. Unde sunt vremurile in care indivizii aia intrau acolo sa faca sex? Cand am ajuns o tara de disperati? Va duceti aminte de vremurile in care te aflai in club si te incomodau cheile de la masina ce stateau aiurea in buzunar...acum a venit acea perioada minunata in care cheile si-au gasit si ele rostul lor...nu mai stau degeaba sunt si ele acolo cu un scop...
Va mai amintiti vremurile in care puneai bani sa te combini la o sticla de ceva si te imbatai cu prietenii acasa asa cat sa prinzi chef si pe la 11-12 plecati sa luati pulsu' in oras...Acum gasesti ceva puls (si ala slab) abia pe la 1-2...si daca vrei sa aplici vechile metode...pana ajungi in club esti mort de beat si nu mai are farmec. Acum gasesti ceva amuzant pe la 4-5 atunci cand este totul la maxima intensitate si tot atunci cand incep sa-ti daca ochii in gura...
GIZAZ!!! In ziua de azi nici sa te futi nu mai ei timp...Cand PLM sa mai incapa timp in program si sa te futi? Bagi una mica inainte sa iesi din casa?! Nu era mai interesant sa bagi una mai mare atunci cand te intorceai acasa? GIZAZ!!
Unde sunt femeile cu principii? Unde sunt barbatii cu gusturi in femei? Unde sunt oamenii ce inca mai au limite? Unde sunt copii care se joaca pitulushu la 14-15-16 ani? Unde sunt liceencele virgine? Unde sunt distractiile alea lunare in care duceai totul la extrem? Unde sunt orele de intors acasa? Unde sunt adolescentele care strangeau bani sa-si ia pantofi, care completau oracole si care nu vazusera pula decat in poze? Mi-am pierdut eu mintile sau ei? Am imbatranit eu inainte de a implini 25 de ani sau s-au "maturizat" ei mult prea devreme?
Doamne cat imi este dor de o betie crunta in care toata lumea nu e pe nimic altceva decat pe alcool, o betie intr-un loc in care sa nu vad copii carora nu le-au dat inca flocii cum cauta disperati alta doza...o betie cu oameni adulti care au voie sa-si mai puna si ei in cap din cand in cand...Doamne cat nu mai suport sa vad oameni care se duc in club...se instaleaza la baie, se intorc si cu ochii inchisi si capul lasat pe spate se apuca sa simta muzica!!!
Ardeti mugurii !! Nu mai bagati in voi toate mizeriile !!
Inutil ma agit eu aici...nimic nu voi putea schimba...pentru ca oamenii au inceput sa fie degeaba...si atat.
In orasul nostru mic si aglomerat au inceput sa rasara fel de fe de cluburi precum ciupercile dupa ploaie. Tot mai multa lume se trezeste inghesuita in localuri supraaglomerate doar de dragul unui individ care mixeaza muzica intr-o maniera care am inteles ca ar trebui sa-ti " rupa capu' "...
In astfel de locatii tot mai multi "oameni" aflati in perioada pubertatii si adolescentei se prezinta in vestimentatii care mai de care mai "in trend" sau mai "glam". PE CINE MORTII MASII INTERESEAZA CE PULA MEA DE HAINE AVETI PE VOI? CINE PULA MEA AVETI IMPRESIA CA STA SA SE UITE DACA SUNTETI ASORTATI? Imbracati-va mah cum vrea pula voastra dar nu o mai faceti pentru a iesi in evidenta ca nu sta nimeni sa va remarce!!! Fiecare e cu treaba lui...se uita la tine o fractiune de secunda...observa...si isi vede de drum...Haina face pe om...dar in ultimul timp observ ca il face penibil !!!
Intamplarea face ca mi-am purtat si eu cadavrul meu invechit aseara intr-un club de acest gen si mi-am dat seama ca vremea mea a trecut, mi-am dat seama ca ma potrivesc din ce in ce mai putin in astfel de peisaje. Doamne! Nu-mi vine sa cred ca ma gasesc, la 23 de ani, depasita de ceea ce observ in jurul meu.
Nu am fost niciodata adepta limitarilor impuse de ceilalti, nu am fost niciodata omul care sa spuna cand ar trebui sa fie suficient pentru ceilalti, cand ar trebui sa pui punct experimentelor efectuate pe propriul tau trup, nu a fost niciodata impotriva drogurilor de orice fel, dar am fost mereu constienta de limitele personale si am fost mereu de parere ca fiecare dintre noi ar trebui sa-si cerceteze si sa-si gaseseasca limitele inainte de a iesi din casa. Sunt totalmente de acord cu nebuniile tineretii, cu excesele ocazionale, cu betiile, cu distractiile dar...FRATILOR !!! V-ATI PIERDUT MINTILE !!!( si asta nu e o intrebare!!!)
Observ ca oamenii nu mai stiu ce inseamna sa mai pui punct sau poate e mult spus "punct", oamenii din jurul meu nu stiu nici cand sa puna virgule. Observ in jurul meu oameni fascinati de viata "occidentala" care a devenit foarte la moda si pe la noi...si aud tot mai des replici de genul " Aia au descoperit drogurile in anii '70", "Ai nostri dadeau cu sapa cand aia fumau iarba"...IISUSE!! ASA SI DACA AIA AU DESCOPERIT DROGURILE ACUM 40 DE ANI NOI TREBUIE SA II AJUNGEM DIN URMA IN 2-3 ANI?!?!
Am observat cu stupoate ca WC-urile din cluburi au capatat mai nou alta intrebuintare...Unde sunt vremurile in care oamenii se duceau la WC cand ii pleznea nevoia fiziologica? Unde sunt vremurile cand se duceau la WC fetele sa-si retuseze machiaju' ? Cand au deveit drogurile o moda si cand am ajuns o tara de drogati?
Acum te duci la baie si nu auzi altceva decat "Nu sufla ba ! Trage!"...acum te duci la buda si vezi 4 insi, baieti si fete, fete si fete, baieti si baieti, care intra toti in acelas timp. Unde sunt vremurile in care indivizii aia intrau acolo sa faca sex? Cand am ajuns o tara de disperati? Va duceti aminte de vremurile in care te aflai in club si te incomodau cheile de la masina ce stateau aiurea in buzunar...acum a venit acea perioada minunata in care cheile si-au gasit si ele rostul lor...nu mai stau degeaba sunt si ele acolo cu un scop...
Va mai amintiti vremurile in care puneai bani sa te combini la o sticla de ceva si te imbatai cu prietenii acasa asa cat sa prinzi chef si pe la 11-12 plecati sa luati pulsu' in oras...Acum gasesti ceva puls (si ala slab) abia pe la 1-2...si daca vrei sa aplici vechile metode...pana ajungi in club esti mort de beat si nu mai are farmec. Acum gasesti ceva amuzant pe la 4-5 atunci cand este totul la maxima intensitate si tot atunci cand incep sa-ti daca ochii in gura...
GIZAZ!!! In ziua de azi nici sa te futi nu mai ei timp...Cand PLM sa mai incapa timp in program si sa te futi? Bagi una mica inainte sa iesi din casa?! Nu era mai interesant sa bagi una mai mare atunci cand te intorceai acasa? GIZAZ!!
Unde sunt femeile cu principii? Unde sunt barbatii cu gusturi in femei? Unde sunt oamenii ce inca mai au limite? Unde sunt copii care se joaca pitulushu la 14-15-16 ani? Unde sunt liceencele virgine? Unde sunt distractiile alea lunare in care duceai totul la extrem? Unde sunt orele de intors acasa? Unde sunt adolescentele care strangeau bani sa-si ia pantofi, care completau oracole si care nu vazusera pula decat in poze? Mi-am pierdut eu mintile sau ei? Am imbatranit eu inainte de a implini 25 de ani sau s-au "maturizat" ei mult prea devreme?
Doamne cat imi este dor de o betie crunta in care toata lumea nu e pe nimic altceva decat pe alcool, o betie intr-un loc in care sa nu vad copii carora nu le-au dat inca flocii cum cauta disperati alta doza...o betie cu oameni adulti care au voie sa-si mai puna si ei in cap din cand in cand...Doamne cat nu mai suport sa vad oameni care se duc in club...se instaleaza la baie, se intorc si cu ochii inchisi si capul lasat pe spate se apuca sa simta muzica!!!
Ardeti mugurii !! Nu mai bagati in voi toate mizeriile !!
Inutil ma agit eu aici...nimic nu voi putea schimba...pentru ca oamenii au inceput sa fie degeaba...si atat.
Thursday
Rediscovering me...
Dar toti invatam si eu invat... Invat sa am rabdare, invat sa fiu ingaduitoare, invat sa accept, invat sa uit, invat sa-mi amintesc, invat sa trec peste ceea ce ma raneste, invat sa am incredere, invat sa am curaj, invat sa zambesc, invat sa plang, invat sa recunsosc durerea si invat sa o depasesc, invat sa fiu rationala, invat sa fiu sentimentala, invat sa traiesc, invat sa sper, invat sa merg, invat sa ating, invat sa visez, invat sa creez, invat sa rostesc, invat sa ador, invat sa apreciez, invat sa-mi depasesc teama, invat sa iubesc, invat sa pictez tabloul vietii mele, invat sa construiesc alte ziduri si invat sa le indepartez...
Invat atat de multe caci timp mai este mult prea putin...Invat tot ceea ce consider ca-mi este indispensabil...Invat sa fiu persoana de care pot fi mandra...Invat sa inlatur acele aspecte negative ce-mi apartin...
De ce? Pentru ca inevitabil am ajuns la concluzia ca dupa 23 de ani nu prea am invatat nimic...
Alegerile facute m-au purtat pe cai pe care nu am stiut cum sa continui, mi-am pierdut mare parte din visele pe care le pastram cu sfintenie si viata m-a coplesit la un moment dat. Imi pare c-a fost o singura clipa ce a modificat totul, intr-o singura clipa planurile facute si refacute in decursul anilor s-au dovedit eronate iar visele irealizabile. Imi pare rau ca am pierdut copilul cela increzator dar fara sa-mi dau seama si fara sa vreau m-am transformat intr-un om ce priveste viitorul cu prea putina incredere.
Mi-am facut de prea multe ori ordine in ganduri si in viata incat dezordinea pe care o gasesc azi ma depaseste total.Suntem torturate de mici cu ideea sufletelor pereche si petrecem o viata cautand, iar in momentul in care gasim o persoana pe care nu vrem sa o mai indepartam atunci speram o viata ca am gasit ceea ce cautam, ca am gasit persoana cu care ne este scris sa ramanem o viata. Suntem proiectate sa ne lasam prada emotiilor si suntem iubite pentru asta, suntem proiectate sa fim impresionate de gesturi si cuvinte si suntem inzestrate genetic cu vise si sperante si de toate aceste aspecte mai devreme sau mai tarziu cineva profita.
Si poate ca nu sunt ghidati de prostie toti oamenii care nutresc sentimente reale pentru cineva, poate ca nu sunt doar niste idioti incapabili sa fie rationali si sa realizeze ceea ce este spre binele lor...si poate nu...
Invat atat de multe caci timp mai este mult prea putin...Invat tot ceea ce consider ca-mi este indispensabil...Invat sa fiu persoana de care pot fi mandra...Invat sa inlatur acele aspecte negative ce-mi apartin...
De ce? Pentru ca inevitabil am ajuns la concluzia ca dupa 23 de ani nu prea am invatat nimic...
Alegerile facute m-au purtat pe cai pe care nu am stiut cum sa continui, mi-am pierdut mare parte din visele pe care le pastram cu sfintenie si viata m-a coplesit la un moment dat. Imi pare c-a fost o singura clipa ce a modificat totul, intr-o singura clipa planurile facute si refacute in decursul anilor s-au dovedit eronate iar visele irealizabile. Imi pare rau ca am pierdut copilul cela increzator dar fara sa-mi dau seama si fara sa vreau m-am transformat intr-un om ce priveste viitorul cu prea putina incredere.
Mi-am facut de prea multe ori ordine in ganduri si in viata incat dezordinea pe care o gasesc azi ma depaseste total.Suntem torturate de mici cu ideea sufletelor pereche si petrecem o viata cautand, iar in momentul in care gasim o persoana pe care nu vrem sa o mai indepartam atunci speram o viata ca am gasit ceea ce cautam, ca am gasit persoana cu care ne este scris sa ramanem o viata. Suntem proiectate sa ne lasam prada emotiilor si suntem iubite pentru asta, suntem proiectate sa fim impresionate de gesturi si cuvinte si suntem inzestrate genetic cu vise si sperante si de toate aceste aspecte mai devreme sau mai tarziu cineva profita.
Si poate ca nu sunt ghidati de prostie toti oamenii care nutresc sentimente reale pentru cineva, poate ca nu sunt doar niste idioti incapabili sa fie rationali si sa realizeze ceea ce este spre binele lor...si poate nu...
Saturday
2010
Privind in urma nu reusesc sa ajung la nicio concluzie. Daca ar trebui sa caracterizez anul ce a trecut nu as avea nici cea mai vaga idee de unde sa incep si cum sa continui. Pot spune totusi ca a fost un an al extremelor, un an in care mi-am testat limitele si un an in care le-am si depasit.
Anul ce a trecut a fost un an in care nu am invatat nimic si un an in care am invatat prea multe, anul ce a trecut a fost un an genial si penibil. In anul ce a trecut mi-am dorit sa regasesc iubirea si i-am atribuit atatea chipuri incat acum nu mai stiu ce caut. Anul trecut nu a facut altceva decat sa ma transforme intr-o persoana mai confuza decat eram. In anul trecut mi-am amintit cum este dragostea adolescentina si pasiunea aceea ce incalca orice reguri, ce nu cunoaste limite si ce este mai puternica decat ratiunea. Anul trecut mi-am amintit cum este sa lasi viata sa te surprinda, cu toate ca de fiecare data te surprinde neplacut...Anul trecut am invatat ca desi nu e amuzant este mai mult decat indicat sa analizezi bine fiecare lucru pe care il faci...Anul trecut am luptat cu tot ce ma macina si nu am ajuns la nicio rezolvare a niciuneia dintre problemele pe care le aveam.
Anul acesta ce a inceput nu imi doresc decat sa pot sa gasesc cea mai buna varianta prin care sa ajung sa fiu fericita...caci a trecut atat de mult timp de cand nu mai stiu cum este fericirea...Si nu-mi doresc nimic mai mult. Nu cer iubiri, nu cer averi, nu cer pasiuni nemasurate...cer fericire...cer si nu-mi doresc nimic altceva decat faricire...singura sau in bratele cuiva, in bratele cuiva si fara focuri arzatoare, singura si linistita...oricum ar fi peisajul nu-mi doresc nimic altceva decat fericire...
Anul ce a trecut a fost un an in care nu am invatat nimic si un an in care am invatat prea multe, anul ce a trecut a fost un an genial si penibil. In anul ce a trecut mi-am dorit sa regasesc iubirea si i-am atribuit atatea chipuri incat acum nu mai stiu ce caut. Anul trecut nu a facut altceva decat sa ma transforme intr-o persoana mai confuza decat eram. In anul trecut mi-am amintit cum este dragostea adolescentina si pasiunea aceea ce incalca orice reguri, ce nu cunoaste limite si ce este mai puternica decat ratiunea. Anul trecut mi-am amintit cum este sa lasi viata sa te surprinda, cu toate ca de fiecare data te surprinde neplacut...Anul trecut am invatat ca desi nu e amuzant este mai mult decat indicat sa analizezi bine fiecare lucru pe care il faci...Anul trecut am luptat cu tot ce ma macina si nu am ajuns la nicio rezolvare a niciuneia dintre problemele pe care le aveam.
Anul acesta ce a inceput nu imi doresc decat sa pot sa gasesc cea mai buna varianta prin care sa ajung sa fiu fericita...caci a trecut atat de mult timp de cand nu mai stiu cum este fericirea...Si nu-mi doresc nimic mai mult. Nu cer iubiri, nu cer averi, nu cer pasiuni nemasurate...cer fericire...cer si nu-mi doresc nimic altceva decat faricire...singura sau in bratele cuiva, in bratele cuiva si fara focuri arzatoare, singura si linistita...oricum ar fi peisajul nu-mi doresc nimic altceva decat fericire...
010110
Si nu am vrut, nu mi-am propus si am cedat si mi-am dorit si mi-am propus si am obtinut si nu am gasit ce cautam.
Si toate trebuie sa insemne ceva...si mi-am dorit enorm sa mai insemn ceva pentru cineva...si nu am reusit...caci problemele mele existentiale sunt mai mult decat poate oricine suporta...si cufundarile mele in alcool sunt...sunt si atat!
Si nu stie nimeni cum sa ma iubeasca fara a i se spune...si nu exista suflete pereche...Si nu incerc eu sa dramatizez dupa o amarata de relatie dar aia cu sufletele pereche e ceva cat se poate de absurd inventat de o pizda proasta care nu a gasit niciodata ce isi dorea dar care o viata intreaga a sperat...
Si am mers pe ideea ca cineva trebuie sa ma placa exact asa cum sunt...ca eu sunt eu si nu trebuie sa schimb nimic...si m-am inselat...
Si toate trebuie sa insemne ceva...si mi-am dorit enorm sa mai insemn ceva pentru cineva...si nu am reusit...caci problemele mele existentiale sunt mai mult decat poate oricine suporta...si cufundarile mele in alcool sunt...sunt si atat!
Si nu stie nimeni cum sa ma iubeasca fara a i se spune...si nu exista suflete pereche...Si nu incerc eu sa dramatizez dupa o amarata de relatie dar aia cu sufletele pereche e ceva cat se poate de absurd inventat de o pizda proasta care nu a gasit niciodata ce isi dorea dar care o viata intreaga a sperat...
Si am mers pe ideea ca cineva trebuie sa ma placa exact asa cum sunt...ca eu sunt eu si nu trebuie sa schimb nimic...si m-am inselat...
Subscribe to:
Posts (Atom)
Copyright © Explosive Diary | Blogger Theme by BloggerThemes