The end e gri

Dupa mii de variante si idei, dupa cautari prea scurte sau prea lungi, dupa prea multe certuri sau momente placute...ne-am pierdut, ne-am rupt de ceea ce eram odata, ne-am pierdut virginitatea in prea multe paturi fara prea multe cuvinte convingatoare, am luat-o si ne-am bagat-o in tot ce a fost...

Parasim orasul odata zgomotos pentru o lume de liniste...

Am cautat si gasit lectiile alea de viata, am cautat sa intelegem, am cautat sa acceptam, sa primim, sa oferim...si nimeni nu ne-a salvat viata...si-am ajuns nevoiti sa ne-o salvam singuri...
Fara nevoi prea mari, fara pretentiile odata de neclintit, decat cu urme vagi a ceea ce eram...asta ramanem a fi inca 5 minute...caci viata ne schimba constant.

Ce ne-a costat? Nimic...sau poate am platit prea scump, nimic fiind inca intregi sau totul cheltuind prea multe vise, prea multe planuri si dorinte...
Romantez? Da...asta e metoda mea de a supravietui, poate ca rationalul e prea gri...si asta ramane o culoare ce nu place nimenui, e o culoare ce functioneaza in contrast cu ceva mai roz poate...sau poate ceva rosu sau alb, sau in functie de nota dramatica a situatiei chiar cu negru...

De ce scriu iar? Pentru ca iar sunt unde am mai fost...si ca in nicio alta data totul e gri. Eu sunt gri, camera e gri, cerul, stelele, noptile...dupa tot focul tineretii noastre ramane un gri murdar ce se cerne peste tot ceea ce am ajuns a sti... Caci nimeni nu mi-a rostit, nimeni nu m-a miscat sau m-a atins infelul acela anume...sau nu am observat eu cand au facut-o...
Nici nevoile nu-mi mai pot fi atinse caci totul a ajuns sa se rezume la compromisurile facute sau alegerile proaste... si toate sunt scarbos de gri...
Lipsit de orice emotie nimic nu vine ca turnat, nici sexul caci si el a fost adus intr-o stare, forma sau ceva ce nu-l mai face nici macar curios cu atat mai putin interesant, pasional, tabu sau ce dracu o fi fost odata... Nu stim sa facem nimic altceva decat sa murdarim, sa distrugem si daca nu iubim atunci uram, daca nu uram atunci ingnoram, daca nu ignoram atunci ne invartim intr-o roata imansa lipsiti de orice urma de emotie...filozofam, analizam...aiurea caci inca sunt prea multe lucruri pe care nu vom ajunge sa le intelegem...traim doar pentru a consuma oxigen si nu suntem capabili sa oferim nimic si toate poate pentru ca nu primim nimic...

Multi canta, altii scriu, unii comunica altora, altii pastreaza pentru ei si toti facem acelasi nimic over and over again all our lives!

Mereu la jumatatea drumului, chiar si la finalul vietii, facem ce facem si tot nu am trait cat am fi putut, tot ne-am refuzat, tot am ratat, tot am renuntat...tineri visatori privim viitorul uitand sa traim prezentul, nu foarte tineri ne izbim de lumea reala si eventualitatea problemelor ne macina uitand sa privim ceea ce avem, ocaziile aparute...putin mai batrani intram intr-un sir indian in care stam cu mainile intinse asteptandu-ne randul ce niciodata nu vine...si ne mai ramane o clipa intr-un pat de spital sau inconjurati de nepoti, cu volanul in mana sau in cadere, legeti de tavan sau in fata unei priviri violente...o clipa pentru a vedea tot...Ne va ajunge oare acea clipa?...caci la finalul ei vom inceta sa mai emitem energie universului...cel putin constient...Cat dureaza acea clipa? Urmeaza o epernitate de clipe?