Once upon a september

Nu am un piedestal de pe care sa pot cadea, nu sunt la o inaltime ce mi-ar fi fatala...si totusi tama de penibil ma tine departe de viata. Prea multe ganduri insirate pe prea multe pagini, prea multe replici,situatii si scenarii fictive nu-mi permit sa ma bucur de realitate...mintea mea nu tace niciodata...desi in sufletul meu ceva a tacut. A existat o clipa scurta, nesemnificativa si imposibi de localizat in timp si spatiu, o clipa in care am ales sa ma inchid in spatele unor gratii, in spatele unei imagini, in spatele unui comportament ce nu lasa loc de mai mult. A existat un moment in care m-am pedepsit sa nu-mi doresc mai mult, sa nu vreau mai mult, sa nu cer mai mult, iar in acel moment am pierdut si ceea ce poate nu aveam de castigat. Am ales sa ma pierd printre minciunile si vaicarelile interminabile, printre "nevoile" mele imaginare, printre prea multe cuvinte insirate pe prea multe seri cu prea multi oameni, am ales sa fiu eu aia care "n'are", care mereu vrea ceva si m-am complacut in situatia asta pe care inca o mentin vie...pana ce am cazut in penibilul de care ma temeam.

Nu stiu ce vreau, nu stiu ce anume sa cer, ce anume sa-ti cer, nu stiu daca am loc sa-ti cer ceva, daca am dreptul, sau daca la capatul celalat sti ca esti tu...tot ceea ce stiu este ca nu ma pot detasa atat incat sa pot duce suferinta fericirii tale trecatoare, tot ceea ce stiu este ca nu-ti pot oferi jumatati de masura, tot ceea ce stiu este ca e nu sunt programata sa functionez asa. Si nu stiu ce ti-as putea oferi sau poate nu-ti pot oferi nimic pentru ca nu mai stiu ce inseamna sa oferi sau poate nu-ti pot oferi nimic caci mi-este teama de tine, de mine-cea care am ajuns sa fiu,- de zidul de care m-as putea izbi, de interpretari, de rautatea ta gratuita, si poate-mi nu pot trece peste convingerile pe care le am...ca nu exista loc de mai mult, de distanta mica pe care eu o cer...ci doar ai inca un loc in pat la inca o ora din zi.

Am asteptat mult timp macar o "voce" si cand ea a venit am ales ceva ce nu am stiut sa explic, am ales singura optiune pe care vedeam a o avea, am ales desi nu stiam si inca nu stiu ce este exact ceea ce vreau. As fi vrut sa tac si sa neg orice implicare, as fi vrut sa primeze ideea ca nu faci altceva decat sa rostesti cuvintele necesare pentru a-ti atinge scopul...dar oricat de mult ar fi "urlat" acea idee in capul meu...nu am putut sa raman tacuta, nu am putut sa traiesc cu frustrarea ca am avut odata ocazia sa iti vorbesc asa cum n-am sa o mai fac...




Dar stiu...stiu ca ti-as cere ceea ce nu ai de oferit sau stiu ca ti-as cere ceea ce nu-mi ai de oferit