Galben intens #1

Probabil ar trebui sa incep cu o descriere, probabil ar trebui sa umplu o pagina cu aspectul camerei sau al vietii de pana cum, probabil ar trebui sa mentionez anul in care m-am nascut si cateva din experientele mele sau motivele ce m-au purtat aici. Si de ce ar trebui sa fac asta? De ce as incerca sa astern in cuvinte ce se oglindeste acum in ochii mei? De ce mi-as dori sa fac cititorul sa se transpuna, sa se teleporteze imaginar acolo unde-mi asez eu cadavrul? De ce as mentiona felul in care este asezat paharul de apa pe masa, de ce as descrie podeaua zgomotoasa, tavanul indepartat, geamul intunecat, patul incomod sau usa incuiata? Nimic din ceea ce vad nu se contureaza intr-o imagine placuta, nu pot descrie aspectele carora nu le acord atentie si nu pot acorda atentie la nimic din ceea ce ma inconjoara.
Au existat zile cand observam frumusetea din fiecare fir de praf, au existat perioade in care cautam perfectiunea obiectelor dar ochii mei refuza sa mai vada sau sa mai caute ceva ce nu am reusit sa gasesc.

Ar trebui sa mentionez cine sunt sau ce m-a adus aici? De ce ar trebui sa va familiarizati cu acest copil de 40 de ani sau cu trasaturile sale fizice? Nu ma pot descrie caci nu m-am uitat niciodata la chipul meu si nu ma pot descrie caci prea mult timp a trecut de cand m-am lasat descris de cuvintele rostite de altcineva, am uitat descrierile scurte si exacte caci a trecut mult prea mult timp.

Cine sunt eu este irelevant, conteaza cine sunteti voi si ce aveti de ascuns si de ce irositi timp citind acest ceva inutil. Cine sunt eu o stiu prea multi prea bine, o stiu toti mai putin eu, cine sunt eu o stie cine a avut nesansa sa fie prezent atunci cand imi traiam dramele, cine sunt eu nu stiu nici eu. Nu am ajuns sa ma cunosc niciodata suficient, am elucidat enigme dar cea mai mare enigma mi-am fost eu.
Motivele-mi sunt clare, motivele ce m-au adus aici sunt clare, este clar probabil din cele cateva randuri citite ca motivele mele sunt dramele traite. Si care sunt dramele mele? Dramele mele sunt simple, sunt puerile si absurde, dramele mele sunt constante si nesfarsite, dar sunt dramele mele si numai cu ele si prin prisma lor reusesc sa exist.

Privesc un ceas si caut sa-mi alung gandirea pesimista, privesc ceasul asta si-mi aminteste ca pe la 8 trebuie sa-mi fac bagajele si sa plec de aici, dar ceasul meu indica ora 6 si inca mai am timp si nu vad de ce nu as avea, oricum bagajele-mi sunt putine, tot ce am adunat intr-o viata se aduna intr-osingura valiza si tot ce am adunat intr-o viata nu are loc intr-un ocean. In cateva ore imi iau valiza si viata nu inchiei totul aici caci experientele trecute ar trebui sa ma invete ceva sau ar fi trebuit sa ma fi invatat...nu stiu sigur cum sa ma exprim in aceasta privinta caci nu prea am stiut eu sa invat din experiente toata viata mea. Ar trebui sa incep sa-mi fac ceva planuri de bataie pentru ca ultima data cand am plecat din maghernita aia friguroasa am aterizat in strada si am hoinarit cateva saptamani, de data asta nu ma mai incanta viata de artist neinteles ce doarme prin parcuri, de data asta vreau si eu mancare calda si un pat in care sa-mi amintesc ce inseamna somnul linistit. Ar trebui sa incep sa-mi fac un plan, ar trebui sa stiu ce urmeaza de aici, ar trebui sa caut si sa gasesc inca o data puterea de a merge acolo unde nu-mi doresc. Ar trebui sa nu-mi amintesc acele cuvinte pe care nu le-am ascultat si ar trebui sa cred in ceea ce inca mai pot face dar mintea mea rememoreaza si privind varful pixului plec inapoi de unde am plecat.
Parca il vad pe mosul ala senil ce-mi vorbea rastit despre ce nu functioneaza in viata mea, ce-mi enumera defectele, mosul ala care tregea cu sete din tigara si-mi spunea ca voi ajunge exact unde ma aflu acum. Si unde ma aflu acum? Ma aflu departe de mosul ala pe care prea tarziu mi-am dat seama ca-l port in suflet, prea departe de cuvintele pe care prea tarziu mi-am dat seama ca le-am purtat prin fiecare fundatura pe unde am aterizat; ma aflu departe de calea pe care visam sa fiu, ma aflu intr-o alta camera plina de igrasie, intr-o alta casa plina de mirosuri,asezat pe un alt scaun ce sta sa se destrame, ma aflu la capatul aceluiasi pix.
Mi-e dor de vocea batranului meu, mi-e dor de el mai mult decat de oricare idila, de orice perioada infloritoare a vietii, mi-e dor de sfaturile lui si de felul in care se juca cu mine, mi-e dor de privirea sa ingaduitoare si aspra.
Si ceasul arata ora 7 si trebuie sa plec, trebuie sa-mi mai vad inca o data de drum si sa mai las inca o luna din viata mea in urma si nu-mi mai pare rau de nimic decat ca nu pot ajunge sa-i mai spun tatalui meu o prima si ultima data cat de mult il iubesc. Nici nu mai stiam ce data este caci nu am mai acordat atentie calendarului de ceva timp, dar azi am primit scrisoarea si vestea si ziua asta nu-mi va mai fi stearsa din memorie.

...................................................................................