Fara persoana I singular

Fara persoana I singular...fata persoana a-II-a singular, impersonal si simplu...

Cateodata e prea devreme, ceteodata nu exista omul potrivit la locul potrivit, cateodata nu exista timpul potrivit, cateodata e prea tarziu. Cateodata nu este necesara decat o clipa, o pornire aproximativ animalica ce imita "vocea" asteptata, cateodata lucurile sunt prea fragile pentru a fi atinse, cateodata totul e prea instabil. Cateodata distanta e prea mare si cateodata singura varianta este sa o maresti...

Cateodata cineva nu poate purta suferinta fericirii altora...cateodata e imposibil.

Once upon a september

Nu am un piedestal de pe care sa pot cadea, nu sunt la o inaltime ce mi-ar fi fatala...si totusi tama de penibil ma tine departe de viata. Prea multe ganduri insirate pe prea multe pagini, prea multe replici,situatii si scenarii fictive nu-mi permit sa ma bucur de realitate...mintea mea nu tace niciodata...desi in sufletul meu ceva a tacut. A existat o clipa scurta, nesemnificativa si imposibi de localizat in timp si spatiu, o clipa in care am ales sa ma inchid in spatele unor gratii, in spatele unei imagini, in spatele unui comportament ce nu lasa loc de mai mult. A existat un moment in care m-am pedepsit sa nu-mi doresc mai mult, sa nu vreau mai mult, sa nu cer mai mult, iar in acel moment am pierdut si ceea ce poate nu aveam de castigat. Am ales sa ma pierd printre minciunile si vaicarelile interminabile, printre "nevoile" mele imaginare, printre prea multe cuvinte insirate pe prea multe seri cu prea multi oameni, am ales sa fiu eu aia care "n'are", care mereu vrea ceva si m-am complacut in situatia asta pe care inca o mentin vie...pana ce am cazut in penibilul de care ma temeam.

Nu stiu ce vreau, nu stiu ce anume sa cer, ce anume sa-ti cer, nu stiu daca am loc sa-ti cer ceva, daca am dreptul, sau daca la capatul celalat sti ca esti tu...tot ceea ce stiu este ca nu ma pot detasa atat incat sa pot duce suferinta fericirii tale trecatoare, tot ceea ce stiu este ca nu-ti pot oferi jumatati de masura, tot ceea ce stiu este ca e nu sunt programata sa functionez asa. Si nu stiu ce ti-as putea oferi sau poate nu-ti pot oferi nimic pentru ca nu mai stiu ce inseamna sa oferi sau poate nu-ti pot oferi nimic caci mi-este teama de tine, de mine-cea care am ajuns sa fiu,- de zidul de care m-as putea izbi, de interpretari, de rautatea ta gratuita, si poate-mi nu pot trece peste convingerile pe care le am...ca nu exista loc de mai mult, de distanta mica pe care eu o cer...ci doar ai inca un loc in pat la inca o ora din zi.

Am asteptat mult timp macar o "voce" si cand ea a venit am ales ceva ce nu am stiut sa explic, am ales singura optiune pe care vedeam a o avea, am ales desi nu stiam si inca nu stiu ce este exact ceea ce vreau. As fi vrut sa tac si sa neg orice implicare, as fi vrut sa primeze ideea ca nu faci altceva decat sa rostesti cuvintele necesare pentru a-ti atinge scopul...dar oricat de mult ar fi "urlat" acea idee in capul meu...nu am putut sa raman tacuta, nu am putut sa traiesc cu frustrarea ca am avut odata ocazia sa iti vorbesc asa cum n-am sa o mai fac...




Dar stiu...stiu ca ti-as cere ceea ce nu ai de oferit sau stiu ca ti-as cere ceea ce nu-mi ai de oferit

These feelings won't go away

Do not disturb...my state of mind!

Caut sa plec din "realitatea" in care am lucruri de facut, din "realitatea" in care am responsabilitati, caut sa gasesc intelesuri "profunde", caut detalii pentru a-mi schimba viata...

Si...imi ingadui sa ma pierd intr-o continua cautare pentru ca sunt intr-un loc din care nu stiu cum sa evadez si nici nu stiu daca-mi doresc scaparea.

Si...observ ca peisajul nu se schimba dar sunt rostite cuvinte mari, ma aud rostind "niciodata", ma vad "uitand" propriile idei sau planuri, ma vad cautand un alt "ceva" ce nu voi reusi sa gasesc.

Si...exista o explicatie, pentru toate exista un motiv, motivul invocat de mine este neschimbat, am aceeasi justificare de prea mult timp...observand lipsa unui raspuns, nimeni nu este raspunsul meu si exista mai multe sanse sa fiu nevoita sa rezolv o cu totul alta ecuatie, cu alte formule ce calcul inventate de altii.

Si...a incetat sa mai fie o senzatie ciudata, a incetat sa mai fie dureros, a incetat candva, pe parcurs, s-a stins ceva, s-a aprins altceva, s-a pierdut ceva, dar cautarea a fost amanata.

Si...e greu de urmarit ceea ce e in capul meu, e greu de pus pe foaie sau in ordine cronologica, si singurul aspect pozitiv tine de faptul ca acum totul e tolerabil.

Si...inca ma mai tem, dar teama e diferita...acum imi este teama de o "vindecare", care ar fi moartea a tot ceea ce sunt in clipa de fata.

Si...atunci cand vor exista raporturi normale, cand nu vor mai exista tulburari misterioase, atunci faptele vor parea prea putin interesante...

Caut sa ii descopar, sa ne descopar, sa ma descopar, ii caut, ne caut si ma caut in fiecare cuvant rostit si-n fiecare expresie faciala; caut sa inteleg si invat sa traiesc cu toate lucrurile pe care ajung sa le cunosc.

Si...traiesc, respir, ma hranesc, dorm, ma trezesc...