Eu Noi Ei Voi

Este incredibil de interesant sa reusesti sa te opresti o clipa si sa acorzi putina atentie lucrurilor si celor ce te inconjoara. Nu suntem numai o insumare a ex.perientelor traite...suntem mister si un infinit necunoscut chiar si pentru noi insine...si exista extrem de multe lucruri pe care le poti aprecia oferind numai o clipa din viata ta...
Eu:
Am urmat mereu drumuri diferite dar in esenta aceleasi, am iubit diferit de fiecare data,am iubit diferite persoane dar am iubit detaliile comune...insa nu am fost dispusa niciodata sa ofer atat cat as dori sau atat cat as putea, motivul imi este si acum necunoscut...Nimeni niciodata nu m-a invatat cum sa alint,sa ador,sa imi ajustez visele astfel incat sa il pot include,nimeni nu mi-a oferit neconditionat alinarea in bratele sale,nimeni nu mi-a transformat tristetea intr-un zambet pentru ca nimeni nu a stiut cum si incep sa cred ca nu imi mai doresc sa existe cineva care sa imi poata oferi atatea.Am trait mult prea mult timp in acest loc intunecat pentru a sti cum sa ma bucur sau sa apreciez o raza de lumina... Zambesc,rad,dansez,iubesc,plang,sufar si in acelas timp simt totul atat de departe de mine. Ma simt ca o actrita ce este extrem de priceputa in a mima o stare de spirit...Lacrimile ce se nasc in ochii mei nu exista,sunt reci,sunt teatrale si atat...Probabil ca am ascunse undeva un set de calitati si probabil ca sunt ascunse bine...

Noi:
Jurand ca este ultima data reusim sa rupem tot ce e real,sa il facem bucati si sa il transformam intr-un sir de intamplari a caror ordine nu ne este clara,intr-un sir de cuvinte puse in contexte in care nu-si au locul,intr-un sir de emotii pe care nu le mai simtim,intr-un sir extrem de intins de nimic. Fiecare isi are bagajul pe care il poarta cu greu,fiecare lupta sa plece dintr-un loc pe care nu il mai poate suporta,fiecare dintre noi poarta cu el nume ce i-au marcat destinul si pe care nu le poate uita,fiecare dintre noi vrea o imagine distorsionata a ceea ce il inconjoara, fiecare se lupta sa obtina acelasi "nimic".Atunci cand tot ceea ce respiram,privim,gustam,simtim si auzim incep sa ne fie neplacute cautam un loc indepartat pentru a avea de unde sa ne intoarcem la tot ce ne impingea sa evadam. Sunt enorm de multe cuvinte pe care nu le rostim din teama sau pur si simplu pentru ca nu ar exista un rost,pentru ca nu e necesar ca cineva sa stie ce e ascuns...e mult prea grea si voluminoasa incarcatura pe care am adunat-o in toti acesti ani si ne va fi imposibil sa pierdem suficient de multa pe drumul ce il urmam pentru a ne putea fi bine.Suntem mult prea atasati de "ceva" si nu vom sti ce sa pastram cu noi si ce sa lasam in urma. Poate ca daca ne-am gasi un loc,undeva, poate daca ar exista un rost, poate atunci nu am mai pleca, poate ca am incepe noaptea fara dorinta de a ne lasa purtati departe, poate ca nu ne-am mai gandi ca nimic nu poate fi facut, ca nimic nu ne poate determina sa ramanem. Ajungem sa detestam acel ceas desteptator care iti ucide visele, acel sunet care ne aduce aminte ca abia mai putem respira, ajungem sa detestam ca trebuie sa ne intoarcem in locuri familiale. Noi privim din cercul nostru restrans lumea ce ne-a izolat si suntem incapabili sa intelegem ce anume si cand anume s-a intamplat totul,cand anume ne-am schimbat atat,cand anume am ajuns aici; iar pe cei care ne-au impins ii cunoastem mult prea bine poate la fel de bine cum ne cunosc si ei pe noi.

Ei VS Noi
Undeva departe sunt cei carora le datoram totul...sunt parintii, copii, iubitii, iubitele, amantele, prietenii, amicii.Undeva acolo sunt ei, cei ce ne-au fost sau ne sunt alaturi si tot ce putem face este sa-i adoram, uram, iubim, compatimim, respectam sau sa ii imaginam. Ei sunt cei din cauza, pentru care, cu care, fara care...traim. Ne sunt alaturi si in acelas timp departe, ei ne privesc, ne judeca, ne iubesc, ne viseaza iar noi...de undeva, din ceata vietii ii privim cu ochii intredeschisi apoi plecam capetele...privim pamantul si ne dorim sa devenim pentru o clipa invizibili sau poate sa ne pierdem ca si cum am fi facuti din nimic altceva decat praf...Ei nu vor intelege niciodata cat au insemnat sau inseamna pentru noi asa cum noi nu vom intelege ce insemnam pentru ei. Calea ne este neclara, drumul se dovedeste incredibil de dificil, obstacolele sunt tot mai multe si nu stim daca avem cu cine sa trecem prin tot acest calvar...
Probabil ca viata e privita ca fiind interesanta si frumoasa pentru unii eu m-as incumeta sa ii contrazic argumentand astfel:
Clipele scurte si repetate ce iti aduc fericire nu se insumeaza si se trage linie...nu e o chestie exacta, nu e matematica pura...e mult mai "delicata" treaba. Imagineaza-ti un drum...un banal drum asfaltat partial,pe portiuni mici, 100m asfalt...50m piatra cubica...100m asfalt...500m piatra cubica...200m asfalt etc...Eu nu vad tot acest traseu ca fiind unul placut eu as privi totul cu o mare scarba injurand conducerea acestei tari si pe cei ce au pus cu mana lor piatra... Nu este matematica, nu este fizica...este viata...este literatura(poezie-drama),este arta(teatru-pictura-muzica) este orice altceva... mai putin ceva previzibil si exact.

Si asa suntem noi, suntem extrem de dificili,diferiti si ciudati,suntem tot ce am facut pana acum si suntem tot ce vrem sa facem suntem toate visele ascunse,toate clipele minunate,toate momentele in care ne-a durut,toata iubirea,toata dezamagirea...suntem speciali si obisnuiti,suntem la fel si diferiti, suntem noi prin prisma voastra,suntem nimic si totusi reprezentam ceva.